Discursul despre potențialul turistic imens al județului Neamț care poate ajuta la o dezvoltare reală este arhicunoscut și asumat de toți factorii politici. Realitatea din 2023 din spatele pozițiilor declarative o găsim în cifrele care au fost publicate de Institutul Național de Statistică.
În județul Neamț au sosit în total 223.365 de turiști în primele nouă luni ale anului 2023, din care 212.403 erau români și 10.962 străini. Aceștia au petrecut în total 401.709 nopți în județ, o medie de 1,83 nopți per vizitator.
Situația din județ raportată la restul regiunii Nord Est o puteți vedea în graficele de mai jos.


După cum era de așteptat, turiștii au fost atrași de județele Suceava și Iași, abia locul locul 3 fiind ocupat de Neamț. Se remarcă și faptul că mai puțin de 5% din turiștii care ajung în Neamț sunt străini. La acest capitol, cel mai bine stă Iașiul cu aproape 15%, un rol esențial avându-l și aeroportul internațional din municipiul reședință de județ.
La nivel național, Bucureștiul și județele Constanța și Brașov sunt singurele care au avut peste un milion de vizitatori în primele nouă luni ale anului. În fapt, aceste trei regiuni au atras mai mult de o treime din toți vizitatorii din România în perioada ianuarie – septembrie 2023. Bineînțeles că aceste zone au investit puternic în promovarea turismului – Poiana Brașov și litoralul fiind atracțiile turistice cele mai cunoscute din România. Dar nu trebuie uitat că ele se bucură și de alte avantaje, care țin în principal de infrastructură: autostrăzi care le leagă și aeroporturi internaționale. Poate când „Autostrada Moldovei” și „Autostrada Unirii” vor deveni realități, Moldova va putea concura în condiții mai competitive din acest punct de vedere cu restul țării.
Datele complete publicate de INS le puteți studia mai jos.

Bogdan Călian
Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
- Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”
- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
Neamț. Două accidente în aceeași zi și acțiuni ale polițiștilor în trafic- De la Buhuși la Piatra-Neamț: spitalele Moldovei, în top la Romanian Healthcare Awards 2026
- Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică
- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului
- Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00





