O veste bună pentru pietreni şi turişti deopotrivă: a fost turnat primul strat de asfalt pe drumul către Gospodine din Piatra-Neamţ, după 17 ani în care nu s-a mai făcut nimic decât cel mult sporadice peticiri.

Asfaltarea se realizează, deocamdată, pe porţiunea de la Punctul Belvedere până la intrarea către Restaurantul Gospodinelor, partea rămasă de la Belvedere către Colibele Haiducilor fiind prinsă în planul de investiţii de anul viitor.
Firma de construcţii lucrează acum la rigole, urmează refacerea zidurilor de susţinere, turnarea stratului de uzură final, de 4 cm şi amenajarea parcării din zona de la intrarea către Gospodine. Stratul de asfalt este de 6 cm şi ar trebui să garanteze o circulaţie normală, constructorul spunând că acesta este de cea mai bună calitate. El continuă şi dă asigurări că lucrările vor putea fi recepţionate înainte de termenul final care este luna iulie a anului viitor.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini: Bogdan Călian
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026










