Agenţia Naţională de Integritate l-a luat, din nou, în vizor pe primarul de Ghindăoani, Adrian Antochi, cel care a fost condamnat acum 2 ani pentru comercializarea de ţigări ruseşti, fără timbru, în magazinul sătesc pe care-l deţinea. A fost găsit de două ori cu sute de pachete de ţigări la vânzare a căror provenienţă nu a putut-o dovedi. Detalii găsiţi aici. Detalii care nu apar în acest dosar pot face legătura cu un membru al familiei care comercializa acest tip de țigări într-o piață a municipiului Piatra Neamț, fără prea multe efecte legale.
Cu câteva zile înainte de a părăsi fotoliul de primar, Adrian Antochi şi-a pregătit un fotoliu călduţ, tot în primărie, în calitate de consilier al noului primar. “Mesagerul de Neamţ” a semnalat în acel moment încălcarea legii, detalii aici.
Şi presa centrală prelua informaţia, la vremea respectivă şi vorbea despre “trucul” la care acesta a apelat pentru a rămâne în primărie.
Îndrăgostit de scaunul din primărie, PSD-istul Adrian Antochi a cîștigat surprinzător în instanţă şi a reuşit să obţină anularea ordinului de prefect prin care era revocat din funcţie. Astfel, a revenit ca primar, dar, de fapt, nu părăsise niciodată clădirea primăriei.
Acum, ANI îl cercetează pentru conflict de interese administrativ în legătură cu postul de consilier al primarului pe care şi l-a pregătit:
“În perioada exercitării mandatului de primar )16 octombrie -14 iulie 2021), a propus şi a efectuat demersuri pentru înfiinţarea postului contractual de consilier al primarului )post pe care l-a şi ocupat ulterior). Totodată, persoana evaluată a emis dispoziţia de convocare a C.L. Ghindăoani în şedinţa ordinară, având pe ordinea de zi Proiectul de hotărâre privind aprobarea Statului de funcţii şi Organigramei aparatului de specialitate, al cărui iniţiator a fost.
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin (1) din OUG nr. 57/2019″.
Va fi interesant de văzut poziția PSD-ului, dacă va accepta să promoveze un personaj care are reale probleme de poziționare față de lege, cel puțin din punctul de vedere al Agenției Naționale de Integritate.
Angela Croitoru