Căminul pentru persoane vârstnice Pietricica din Piatra-Neamţ are o capacitate de 105 locuri, aici fiind îngrijiţi atât vârstnicii care nu mai au familie, nu au locuinţă sau nu au venituri, cât şi cei care au nevoie de atenție medicală de specialitate.
În şedinţa de joi, 21 decembrie, urmează să fie aprobate costurile medii lunare pentru întreţinerea acestora pe parcursul anului viitor. Potrivit legii, costul mediu pentru întreţinerea lunară a persoanelor vârstnice dependente este de 7.041 de lei, pentru cele semidependente este de 4.821 de lei, iar pentru cele independente -3.633 lei. În acelaşi proiect vor fi stabilite şi contribuţiile lunare datorate de aparţinătorii acestora, la 1.270 de lei în cazul persoanelor independente, 1.385 de lei pentru semidependenţi şi 1.500 de lei pentru cei dependenţi.
Contribuţia lunară va fi stabilită la 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a depăşi cuantumul aprobat pentru acestea. Diferenţa până la valoarea integrală lunară va fi achitată de către aparţinătorii acestora, dacă aceştia realizează venituri mai mari decât valoarea netă a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Pentru seniorii care nu au venituri, nici ei, nici aparţinătorii sau care realizează venituri mai mici decât salariul minim brut pe ţară garantat, fondurile sunt asigurate din bugetul local.
Angela Croitoru