Peste 1.000 de locuri de muncă vacante sunt în județul Neamț în această săptămână. Conform datelor oficiale furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț cele mai multe oprtunități de angajare sunt în zona Piatra Neamț și împrejurimi, 538. La acestea se mai adaugă 352 de job-uri la Roman, plus 154 la Târgu Neamț. Ca de fiecare dată, licențiații nu prea sunt la mare căutare, marea majoritate a cererilor de personal fiind pentru cei cu studii medii.
Tendința este valabilă și în zona Piatra Neamț care include și comunele limitrofe. Din totalul posturilor disponibile doar 23 sunt pentru personal de înaltă calificare, cele mai multe fiind pentru cei cu studii tehnice, afaceriștii având nevoie de 17 ingineri în cele mai diverse specializări. Pentru cei care nu au nici un fel de calificare, mediul de afaceri oferă 58 de posturi vacante. În multe alte ocupații, de la casier la dulgher ori de la sudori la mecanic auto sunt mai puține job-uri disponibile, lista completă putând fi studiată la sediul Agenției locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Piatra Neamț de pe strada Mihai Eminescu.
Licențiații au slabe speranțe de a-și găsi de lucru în Roman unde sunt anunate ca fiind disponibile doar câteva posturi. Se recutează un inginer, un proiectant inginer instalații, un funcționar administrativ, un specialist pe sănătatea și securitatea în muncă și un fiziokinetoterapeut. La polul opus, pentru cei care nu au nici un fel de calificare sunt peste 80 de posturi disponibile. Mai pot deveni oameni ai muncii în perioada următoare cei calificați în ocupații cum ar fi agent de securitate, electrician, confecționar sau măcelar și magaziner.
La Târgu Neamț nu s-a ocupat de ceva vreme postul de bioinginer medical, nici cel de fizician medical, dar patronii au nevoie și de doi ingineri precum și de un psiholog. Industria ușoară oferă cele mai multe oportunități de angajare și sunt vacante 35 de locuri de muncă în ocupația de confecționer în industria textilă. Se mai pot angaja cei care sunt calificați ca zidar restaurator, sudor, șofer, fierar betonist, sau cofetar.
(G.S.)

Mesagerul Bacău Ceremonie militară și religioasă de omagiere a Eroilor Neamului la Slănic Moldova
ZCH Neamț. La vânătoare de relicve din cel de-al Doilea Război Mondial
NewsEdge Raportul Corpului de Control privind Nuclearelectrica. Terenul pentru reactoarele SMR a ajuns la peste 46 de milioane de euro
BusinessEdge Producția auto scade cu 7,8% în opt luni. August cade la numai 12.607 mașini



