Ziua Națională a României a fost sărbătorită cu mare fast în comuna Borlești, joi, de sărbătoarea Sfântului Andrei, creștinătorul poporului român. Manifestarea, găzduită de Căminul Cultural, a fost organizată din inițiativa primarului George Mutu, cu aprobarea Consiliului local. Au fost invitați și au participat prof. Florentina Luca-Moise, inspector școlar general al județului Neamț, gen. (r) Vasile Handaric, fiu al comunei Borlești, directorii școlilor dn comună, Ionel Pătrunjel și Cristinel Veniamin Constantin, cadre didactice și foști dascăli.

Noutatea acestei ediții a constituit-o expoziția de arme, documente istorice de patrimoniu național și internațional, organizată în colaborare cu Asociația ProMemoriaHistoria.
Pe scenă au evoluat grupul vocal al elevilor de la Școala Gimnazială ”I.Gr. Teodorescu” Ruseni și ansamblul de dansuri populare de la clasa a IV-a a Școlii Gimnaziale Borlești.
Publicul numeros s-a bucurat și de vizionarea unui documentar despre semnificația și importanța Zilei Naționale a României. (Rep.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni











