Conferința de presă a ministrului mediului Mircea Fechet la Piatra Neamț a avut un moment inedit. Este vorba despre situația depozitului ecologic de la Piatra Neamț, unul dintre primele depozite conforme din România, construit cu contribuția generoasă a guvernului danez, închis înainte de umplerea sa, fără niște motive care să convingă opinia publică. La întrebarea reporterului de la Mesagerul de Neamț reacția ministrului a fost una pe măsură, mărturisind că nu a fost informat despre acest lucru, deși s-a întâlnit cu șefii deconcentratelor de profil din județ pentru a afla problemele deosebite ( minutul 5 din materialul filmat). El a spus că nu a mai auzit despre o asemenea situație și că de obicei lucrurile stau exact invers, sunt probleme cu depășirea capacității acestora. În context, s-a discutat și situația depozitelor temporare de la Roman și Târgu-Neamț, situație care trenează de ani de zile. (V.B.)


Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge Ilie Vlaicu, președintele ARA, la ExpoApa 2026: „România traversează o criză hidrologică cu efecte grave”. Râurile au scăzut dramatic, iar dezvoltarea infrastructurii bate pasul pe loc
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT




