Obiceiuri și tradiții de Sf. Modest

Sf. Ier. Modest este considerat vindecătorul animalelor. În tradiția populară Sf. Ier. Modest este cunoscut drept sfântul care merge înaintea plugarilor, când aceștia ies la arat. Ziua lui era ținută pentru ca vitele să nu se îmbolnăvească, dar și pentru paza lor. Pentru sănătatea vitelor, se dădea de pomană făină și mălai.

Viața Sf. Mc. Modest

Sf. Modest face parte din categoria sfinților care au trăit aproape 100 de ani. El a viețuit în perioada veacurilor III-IV d.H. și a fost Patriarhul Ierusalimului. Este cunoscut în tradiția creștină ca sfânt făcător de minuni. În iconografie, Sf. Ier. Modest este pictat alături de un șarpe înaripat lângă apă. Acest simbol amintește de faptul că un șarpe demonic a ucis animale în Ierusalim, otrăvind apa cu veninul său. Sf. Modest a ucis acel șarpe cu puterea rugăciunilor. Câinele pictat în icoanele care îl înfățișează pe Sf. Modest amintește de miracolul alungării unui demon ce luase această formă. Sf. Ier. Modest este cunoscut drept protector al arăturilor, ajutător al celor care ară în pământ uscat sau în pământ prea moale și protector al animalelor. În ziua praznicului Sf. Modest se face agheasmă la biserică. Sătenii o țineau multă vreme peste an, fiind considerată bună pentru animale. Țăranii de altădată stropeau animalele din curte cu această agheasmă pentru a fi sănătoase și pentru a se înmulți. Se stropeau copacii pentru a fi feriți de omizi. Stuparii stropeau cu agheasmă albinele pentru a da miere din belșug

Obiceiuri pierdute de Sf. Modest

În ziua praznicului Sf. Modest, țăranii de altădată ofereau pomană făină și mălai, pentru sănătatea vitelor. De ziua Sf. Modest nu se puneau vitele la muncă. Ziua de Sf. Modest era ținută și de femei pentru a le feri Dumnezeu de boli, în special de boli molipsitoare. În tradiția populară românească, este unul dintre sfinții care răspund rugăciunilor credincioșilor care au fost furați și înșelați. Dacă Sf. Mc. Modest este mai puțin cunoscut, Sf. M. Mc. Mina este cunoscut pentru miracolele sale ce descoperă lucrurile pierdute sau furate. Cei care suferiseră o pagubă credeau că vor primi ajutor de Sf. Modest mai repede dacă duceau în ziua praznicului său cu un acatist la biserică.

Obiceiuri în Ajunul Ignatului

În ajunul Ignatului se fierbea grâu, iar capul familiei îl tămâia și îl binecuvânta. Apoi, arunca grăunțe în sus, rostind: „Atâta de mare!“ Grâul fiert este un simbol al prosperității și al belșugului. Aruncarea grăunțelor în sus este o formă de a invoca aceste binecuvântări. Din acel grâu mâncau toți ai casei și ce rămânea, se dădea dimineață la păsări. Grâul fiert era considerat a fi un aliment cu puteri magice. Se credea că mâncarea lui aducea sănătate, putere și longevitate. De asemenea, se credea că dădea noroc în dragoste și în afaceri. În Ajunul Ignatului, dacă intra cineva în casă era poftit să stea jos cu mari insistențe. Acest obicei era o formă de ospitalitate și de respect față de oaspeți. Se credea că, dacă un oaspete este primit cu drag în casă, acesta va aduce noroc și prosperitate familiei. Prin unele sate, anumiți oameni țineau post negru, fără pâine și apă, pentru ca vara să aibă norocul de a găsi cuiburi de păsări prin copaci, să aibă noroc la vânătoare și la pescuit. Se spune că în această noapte vrăjitoarele umblă să ia belșugul casei, de aceea se presăra mei și sare împrejurul casei, prin hambare și prin curte.

Legenda Ignatului

În tradiția populară românească, Sf. Ignat este asociat cu sărbătoarea tăierii porcilor, care are loc în fiecare an pe 20 decembrie. Această sărbătoare este un moment de bucurie și de pregătire pentru sărbătorile de iarnă. Sf. Ignat Teoforul, episcopul Antiohiei, a fost unul dintre ucenicii Sf. Ap. Ioan. A fost un creștin credincios și curajos, care a mărturisit credința sa până la moarte. A fost martirizat de împăratul Traian în anul 107 d.H., fiind aruncat la fiare sălbatice în amfiteatrul din Roma. Viața și martiriul Sf. Ignat sunt strâns legate de tradiția și obiceiurile românilor. În popor, se spune că Sf. Ignat era făcător de minuni și că, ori de câte ori înnopta în câte o casă, lăsa „câte ceva de ținut minte”. O legendă spune că, într-un Ajun de Crăciun, Sf. Ignat a ajuns la casa unui sărman. Acesta era atât de sărac, încât nu avea nici măcar un porc de tăiat de Crăciun. Sf. Ignat l-a îndemnat să sape sub pat și, spre marea lui uimire, săracul a găsit un porc gras și sănătos. Sf. Ignat l-a învățat pe sărac cum să tăie și să prepare porcul, iar apoi să ofere și altora din prinosul său. Se spune că de atunci oamenii au început să taie porci de Crăciun.

Pomana porcului-obiceiuri și superstiții

În ajunul tăierii, porcul era bine spălat și îmbrăcat într-o haină nouă. Apoi, era legat de un stâlp sau de un copac și tăiat cu un cuțit ascuțit. Apoi este pârlit cu paie, i se face după ceafă, cu cuțitul, o tăietură în formă de cruce, în care se presară sare. Se credea că, dacă în inima porcului se găsește sânge închegat e semn că stăpânul va avea noroc la bani. Untura de la porcii de culoare neagră era folosită la vrăji, în special cu ea sunt unse trupurile celor morți, bănuiți că vor deveni strigoi, și în leacurile pentru durerile de picioare și junghiuri. Porcul sacrificat este dus în casă cu râtul înspre îndărăt, pentru ca duhul său să nu spargă oalele din gospodărie. După tăierea porcului, prin multe sate se încalcă, de obicei, Postul Crăciunului și se împarte, celor care au ajutat la sacrificare, pomana porcului. Se mânca carne friptă de la coadă, ficat, măruntaie, cu mămăligă și murături, iar ca udeală, țuică fiartă. Prin unele sate era obiceiul ca preotul să sfințească carnea înainte de a o prepara. Nu era permisă nici o muncă de Ignat, mai ales pentru femei și mai cu seamă în casă. Nu se torcea, nu se țesea sau cosea, crezându-se că în acest fel se atrag primejdii asupra familiei.

Superstiții de Ignat

Se spunea că, de visezi în noaptea de Ignat că te joci cu o femeie, acea femeie e smeoaică. A doua zi te doare în piept și în spate și te vindeci doar dacă te ungi cu untura de porc de la Ignat. Se credea că nu este bine să muncești în ziua de Ignat, deoarece porcii îți mănâncă rufele de pe gard puse la uscat. Exista obiceiul ca atunci când se taie porcul de Ignat, să se dea de pomană o farfurie de făină și o mână de sare, ca să nu se îmbolnăvească porcii. Carnea porcului negru tăiat la Ignat era considerată vindecătoare pentru boala ce era cunoscută sub numele de „spurcatul”. Această boală era descrisă ca fiind asemănătoare cu dorul, răspândindu-se în diverse părți ale corpului. Procesul de preparare a unturii era considerat atât un gest de iubire, cât și un remediu pentru vrăji și descântece. Un obicei specific implică tăierea unui dovleac, păstrându-se coada pentru a fi utilizată ca leac în tratarea buzelor inflamate la copii, prin zdrobire și aplicare pe zonele afectate. Se credea că cine lucrează în această zi n-are noroc în a crește porci. Sf. Ignat este ținut de femei până la 8 ianuarie.