OPINII. Revoluția română din decembrie: un mare semn de întrebare

Stimate cititorule, ai în fața ta patru cărți, primele, prin apariție despre procesul cuplului Ceaușescu, cu toate imperfecțiunile lui procedurale cunoscute și necunoscute. Pomenitele cărți se numesc: „Moartea Ceaușeștilor dezvăluită de Gelu Voican Voiculescu și Victor Atanasie Stănculescu”, numită și „Romanul imposibilei tăceri”, apărută la Ed. Excelsior, București, 1991, sub semnătura lui Dorian Marcu. Ea ne prezintă revelații și documente istorice de certă valoare. Cum procesul lui Nicolae și Elena Ceaușescu s-a desfășurat în condiții excepționale, Revoluția își urma cursul paralel, cu schimbările de la zi la zi. Formele de agresiune și teroare acționau brutal și perfid. De aceea, procesul dictaturii bicefale a fost expeditiv. Nu era timp de tergiversări, de acordare de false circumstanțe atenuante. Acuzațiile era indiscutabile, de ambele părți.

„De ce a fost ucis? Ar fi împlinit 75 de ani”

Așa se intitulează cea de a doua carte, e semnată de Cornel Armean, a apărut în editura Alfabetul și are 167 de pagini. Pe coperta principală apare chipul lui Ceaușescu, zâmbitor ca în zilele lui bune. Problema însă se pune abrupt, de ce a fost nevoie să curgă tone de cerneală dacă „au dorit toți (moartea) dictatorului”. Procesul celor doi Ceaușescu nu s-a putut desfășura într-o manieră satisfăcătoare pentru opinia politică internațională, pentru a deveni un Nurnberg românesc. Evident, pare că personajul principal care l-a condamnat pe Ceaușescu a fost Gelu Voican Voiculescu, cel mai „dur” dușman al dictatorului. Tot lui Voiculescu i s-a atribuit ideea execuției fără judecată, fluturată la începutul Revoluției, idee de neconceput, respinsă de însuși Ion Iliescu. Răspunsul lui Voiculescu a fost clar: „Eu nefiind magistrat, nu puteam nicicum face parte dintr-un complet de judecată”. Just tovarășe, dar ai fost văzut tot timpul în gașca lui Ion Iliescu, Petre Roman, Aurel Dragoș Munteanu… Cu ce a răspuns Voican Voiculescu la întrebare? Cu presiunea la care a asistat „cele două zile și două nopți” în curtea unității militare de la Târgoviște. Soarta celor doi dictatori arestați în tancul gol era hotărâtă. „Timpul ne presa. Era singura posibilitate de a evita prelungirea unui măcel”. Toți aveau convingerea că pedepsirea, conform legii, a celor doi dictatori venea în întâmpinarea voinței unanime a întregii națiuni. Nimeni nu le-ar fi dorit o altă soartă. „Și s-a tras!” (Sursa – „Judecarea sumară și procesul public”).

De Crăciun, poporul român și-a luat „rația de libertate”, așa cum a stat scris pe un zid bucureștean, unde au murit tineri sub gloanțele dictaturii criminale. Ei au strigat: „Vom muri și vom fi liberi!”. Ei au fost revoluționarii adevărați, patrioții neamului românesc.

Au trecut 34 de ani de când România a scăpat de dictatură și ne facem că nu știm nici astăzi „cine a tras în noi, după 22 Decembrie?”. Păi, noi am tras în noi.

„Cred că peste 90% dintre cei loviți de gloanțe sau omorâți, au fost pur și simplu uciși de niște neprofesioniști cărora li s-au pus niște arme în mână. La Județeana Neamț găseai arme și în sălile părăsite de revoluționari”. Unii revoluționari, mai bățoși, spuneau: „Dacă nu eram noi, Ceaușescu n-ar fi plecat, am fi rămas tot sub dictatură!”. Nu-i adevărat! Ceaușescu nu mai putea să mai stea pentru că în toată lumea dictaturile de sensul acesta (Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia) au fost alungate. În fond, orice om cu mintea întreagă și limpede știe că politica mare nu e făcută de statele mici, politica „grande” e dictată de sus și puterea ei stă în vârful lăncii. Se execută, pocnind din călcâie. La Malta, Reagan și Gorbaciov au hotărât plecarea lui Ceaușescu. Deci eliberarea noastră s-a făcut dintr-un ordin. Prea instaurase dictatorul un „comunism românesc” care deranja și pe yankei și pe ceoloveci.

„Adevăruri interzise”

Cine a citit cartea cu acest titlu, sub semnătura unui om deosebit, Camil Roguski, constată că procesul politic de tip stalinist care a durat doar câteva ore, a descoperit mici adevăruri și uriașe minciuni. Soarta marilor procese se hotărăște înaintea procesului, a hotărârii judecătorești definitive. Așa s-a procedat și la judecarea mareșalului Antonescu care a refuzat să facă recurs, demonstrând că procesul a fost o mascaradă. A mers la execuție cu capul sus, ordonându-și singur execuția.

Procesul soților Ceaușescu din 25 decembrie 1989 a început la orele 13.20 și s-a terminat în jurul orei 14.40, a fost numit „execuție politică”, „mascaradă criminală”. Că autorii acestui „asasinat politic” conduc și astăzi România, nu mai miră pe nimeni. Nici că procesul revoluției, în care sunt acuzați cei care i-au luat locul lui Ceușescu trenează de peste 33 de ani. Col. Ionel Boeru, șeful plutonului de execuție a lui Ceaușescu a regretat faptul că a luat viața a doi oameni. Nu aceeași atitudine a avut și Gelu Voican Voiculescu, care a jucat la două capete. A supervizat tot timpul. N-a știut niciodată de ce se află acolo.

În fond, cine îl plânge pe Ceaușescu să emigreze în Coreea de Nord. Așa pățești când te afli între Dumnezeu și neamul tău.

În decembrie 1989 mulți tovarăși din anturajul lui Ceaușescu susțineau pe la toate colțurile Comitetului Central că nea Nicu nu mai putea trăi decât doi-trei ani, pentru că avea un cancer destul de avansat. Un cancer de prostată. Nimeni nu știa dacă cancerul Șefului era de bătrânețe sau era un cancer creat de „prietenii de la Răsărit”. De fapt, era sub supraveghere medicală permanentă, atât el, cât și câinele german avut în dotare.

Ultimul cartuș

Cum au primit inculpații sentința definitivă, în prima zi de Crăciun? Când soldații au vrut să-i execute separat, Tovarășa a fost de neclintit. A zis: „Amândoi am luptat pentru binele țării, să murim împreună”. Și soldații le-au respectat dorința. Ultima.

În drumul spre zidul supliciului, Cârmaciul poporului român a fost auzit cântând „Internaționala” și recitând versurile: ”România va trăi-n în veci de veci. Va trăi România și poporul român liber, nu cu trădătorii”. Bravo, nea Nicule, le-ai zis-o! Măcar atât! (Sursa – „Moartea Ceaușeștilor” – de Dorian Marcu, București, 1991, pag. 123). Acum, când se împlinesc 34 de ani de la executarea dictatorilor, deși mii de oameni au profitat de „Epoca de aur” cu vârf și îndesat, se fac că plouă. Aplică principiul „ni vu, ni connu”.

Nicule, fii atent! Sângele cere sânge” – I. Maurer

Când au început evenimentele de la Timișoara, în care americanii au avut amestec, Maurer a rostit cuvintele de avertisment de mai sus. Matadorii momentului au fost Victor Stănculescu, ministrul Apărării Naționale și gen. Iulian Vlad. Primul reprezenta armata și nu numai armata. Era omul care aducea bani țării. El era cel mai iubit fiu al lui Ceaușescu. În el avea toată încrederea. El era cu cifrul, el era cu banii, cu vânzarea de armament, prin el se făceau toate treburile importante ale țării. Cum să nu aibă încredere în el „Elena lui Briceag”. Era „omul casei”. El era vioara întâi a statului socialist român. Nu știm dacă Ceaușescu știa sau nu, dar Victor Stănculescu îi reprezenta și pe englezi. Generalul Vlad era vioara întâi în conducerea unităților de diversiune și de ținere sub papuc a poporului în folosul sistemului. Acești doi oameni au avut tot timpul discuții între ei. S-au plăcut. Nu știu dacă știți, dar noi eram intermediari ai țărilor producătoare de armament. Noi vindeam și armament american și pe cel rusesc. Americanii nu puteau face direct acest lucru pentru că luptau pentru libertate și democrație și s-ar fi putut da de gol că vindeau armament ca să se bată statele între ele”. (Sursa – „Ceaușescu, adevăruri interzise”, pag. 267).

Situația din România înaintea gongului final, numit Revoluția Română

Ce greșeli a făcut Ceaușescu, îndemnat de adversari?

A plecat în Iran, deși evenimentele de la Timișoara erau amenințătoare, când Direcția a V-a i-a demonstrat că totul este sub control și se poate duce foarte liniștit.
N-a folosit buncărul, pe unde putea fugi oriunde. Deși 20 – 30 de oameni răspundeau de folosirea buncărului, la ora 11 toți dispăruseră.
Elicopterul cu care a fugit nu avea combustibil suficient.
Liftul lui…

Concluzia generală? „Cel mai iubit fiu al poporului român” a fost trădat de toți. De ce? „A fost pur și simplu o revoluție de palat, o revoluție impusă și executată tot din interiorul Guvernului, partidului sau a oamenilor partidului. Cine a fost tartorul acestei revoluții?”. (Sursa – „Sfârșitul Ceaușeștilor”, de Grigore Cartianu). Aici e problema. Exegeții din domeniu pretind că discuțiile dintre Gorbaciov și Reagan au dus la destrămarea statului socialist român și la alungarea lui Ceaușescu.

Nicolae Ceaușescu va rămâne o personalitate care a marcat destinul României, cu bune și cu rele. El nu poate fi scos din istorie de nimeni. Și-a iubit țara așa cum a înțeles el și a plătit pentru greșelile sale. A căzut în genunchi lovit de gloanțe ucigașe, dar întrebarea rămâne: hotărâte de cine?

Prof. Dumitru RUSU