La mai bine de 3 ani de la incendiul de la Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, tragedie care s-a soldat cu 10 morți, s-au făcut primele puneri sub acuzare. Unitatea sanitară dar și două cadre medicale au calitatea de inculpați, potrivit avocatului Adrian Cuculis. Acesta a anunțat și schimbarea încadrării juridice a faptelor. „Procurorii au schimbat și încadrarea greșită a faptei din ucidere din culpă în distrugere care a avut ca urmare un dezastru și infracțiuni de nerespectare a măsurilor de securitate în muncă”, a declarat avocatul Cuculis citat de Mediafax.
Recent, la finalul lunii octombrie, spitalul a reprimit salonul 240, locul de unde a plecat incendiu, urmând ca spațiul care încă purta amprenta tragediei să fie renovat și reamenajat (amănunte aici și aici).
Totul s-a întâmplat pe 14 noiembrie 2020, cu puțin înainte de ora 19:00, când a fost anunțat un incendiu în secția ATI aflată la etajul II al unității spitalicești. Au fost afectate două saloane în care se aflau 16 pacienți. Opt dintre aceștia erau în salonul de unde a plecat focul, cu toții fiind descoperiți decedați. Alți doi pacienți, din salonul alăturat au murit în scurt timp. Cercetările au fost preluate de Parchetul General, iar la aproximativ un an distanță, la final de octombrie 2021, procurorii au anunțat că sunt cercetați 6 foști manageri ai spitalului (amănunte aici).
(G.S.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





