Un text care merită recitit- Povestea celor 5 minute sau 1 Decembrie Centenar – test de ipocrizie națională

Acum mai bine de 5 ani publicam în Mesagerul de Neamț un text al unui istoric-polițist din Neamț, originar din Basarabia, despre forme și fond în societatea românească. despre patriotism trâmbițat și festivist, despre mobilizare ridicolă la momente festive, doar de dragul de a raporta activități, dar mai ales despre noi, cei care fiecare în felul nostru, am putea schimba ceva dacă am lua o atitudine cât de mică. La locul de muncă, la vot, în manifestări publice. E greșit să spunem lectură plăcută, poate una care să îndemne la reflecție și acțiune. (V.B.)

Povestea celor 5 minute sau 1 Decembrie Centenar – test de ipocrizie națională

De vreo 10 ani încoace, sunt solicitat de conducerea IPJ Neamț ”să spun câteva cuvinte” colegilor mei în zi de sărbătoare, pentru că așa se cuvine, să marcăm momentele cu un cuvântător și o cuvântare istorică. Așa se întâmplă de 25 martie – de ziua Poliției Române – și de 1 decembrie, atunci când ne vizitează ”oaspeți de seamă” să ne salute: unii stau până la capăt și buchisesc mesajul ministrului ori al prim-ministrului, mesaje personale înțepenite în limbaj cu parfum ante-revoluționar, alții vin doar să zică ”salut” și pleacă, siliți de treburi mai importante… Așa mi s-a cerut și acum, ”să pregătesc ceva”.

Fără excepție, de fiecare dată, sunt rugat insistent să ”spun două-trei cuvinte, în maxim 5 minute”, rugăminte ce mi se repetă până și înaintea intonării imnului național! Slavă Domnului, încă nu mi s-a aplicat cenzurarea mesajelor, în fond, omnia mea mecum porto și nu fac fițuici…

Solicitările constante și reacțiile colegilor – uneori și ale reprezentanților mass-media – mă fac să cred că, totuși, chiar dacă pe alocuri mai acid, nu sunt plictisitor, mai nou insistă și pensionarii MAI să țin eu ”discursul istoric”.

Cu toate acestea, ceva fals se simte în aer și parcă totul se rezumă, în fapt, la a posta în picioare cu mâna la piept atunci când se aude imnul național și a afișa câteva mesaje pline de ”patriotizm” pe rețelele de socializare. Ah, da… și, eventual, o palmă pe spate, primită în semn de satisfacție pentru cele auzite: ”Bravo, ce bine ai zis-o!” După care totul revine la loc: Finita la comedia!

Pentru că ”peștele de la cap se împute”, aleșii noștri sunt premianți la acest capitol: nu ratează un sfânt din calendarul ortodox, pentru a asalta cu mesaje pline de pioșenie și trăire duhovnicească, mai că i-ai călugări pe toți! De sărbătorile naționale, se întrec în citate și mesaje tricolore coborâte tocmai la Decebal ori chiar Cultura Cucuteni… ca să ne trezim buricul pământului, vitregit de conspirații și renăscut din propria cenușă. Pe drept cuvânt, la vorbe – indiferent de limbaj – ne pricepem!

Realitatea crudă este că totul se rezumă la cele ”5 minute” care ne obligă să ieșim din propriul univers… De la vorbă la faptă e cale lungă și cam tot atâta cât a luat națiunii să ridice un monument în cinstea Marii Uniri la Alba Iulia, rod al unor adânci frământări artistice – cu proiect aprobat, rătăcit vreun deceniu prin birourile Ministerului Culturii – ce au dăltuit în piatră un minunat logo Facebook!

De altfel, un întreg an Centenar ne-a găsit total absenți în peisajul faptelor: câteva întruniri publice, cu discursuri aplaudate, câteva lansări de carte, o expoziție cu sau fără legătură și cam atât! În această întrecere – era să zic socialistă! – de bife în palmaresul Centenarului, am ajuns să raportăm orice activitate, care, doar cu un an în urmă, n-avea nicio legătură cu Marea Unire. Astfel, ”punctează” pentru Centenar competițiile sportive, dar și prezentări de modă, un oarecare târg sezonier, de mână cu o sărbă(u)toare a comunității și aceasta la concurență cu o expoziție de flori… Toate în cinstea Marii Uniri! De ce se întâmplă asta? Din cauza finanțărilor.

Pentru că anul Centenar nu s-a bucurat și de o alocare bugetară corespunzătoare – chiar dacă suntem asigurați că ”economia duduie” -, dar și pentru că e dispoziție de sus să-l marcăm oricum și cât mai mult, orice solicitare de finanțare de la autoritățile statului are șanse de promovare dacă se înscrie în acest obiectiv. Nu contează cum, principalul e să mai tragem un băț în condica marilor noastre înfăptuiri… Și dacă lumea nu se adună, mobilizăm prin ordin două-trei clase de copii și am rezolvat problema publicului! Gata, succes garantat!

Așa se scurge timpul și ne-am pomenit în pragul zilei de 1 Decembrie, ce ar trebui să fie un soi de ”bomboană pe colivă”. Toată lumea așteaptă ceva deosebit… de Centenar. Și chiar așa pare să fie: tot o paradă militară, doar că va fi ”de Centenar”, cu stegulețe, mesaje rostite din străfundul simțurilor de politician, pupături și… gata, vine Crăciunul! Mă rog, îl facem și pe acesta un Crăciun Centenar, dacă tot nu s-a încheiat anul!

A scăpat din vedere că peste 130 de localități și două Consilii Raionale din Basarabia au cerut refacerea României Mari, ne prefacem că nu vedem situația românilor din Bucovina și din raioanele de sud, împinși la deznaționalizare, suntem marii absenți în peisajul mediatic din stânga Prutului, dar pretindem ca cei de acolo să ne cunoască… Între timp, acolo se produce o catastrofă demografică. Sunt sate întregi abandonate de români, iar în locul lor sunt colonizați, cu miile, emigranți din țările arabe…

Dar cine suntem noi să judecăm la scară națională… ”revenons a nos moutons”, cum zice franțuzul. Într-o Moldovă izolată de restul țării și de Europa, fără autostrăzi și cu un drum de fier din vremea lui Papură Vodă, undeva, într-un colț de rai îmbâcsit cu pet-uri și pungi din plastic vânturate pe toate câmpurile sau îndesate de ape la barajul de la Bicaz. În parametri mai mici, județul Neamț este o fidelă reflexie a țărișoarei noastre: de la conturul geografic până la oameni și trăiri. Mai pe scurt… tot. Nici măcar reprezentantul Guvernului în teritoriu nu face excepție!

Timp de un an, autoritățile noastre se dau de ceasul morții să repare un podeț ce obturează una dintre principalele legături județene. Pe clădirea Consiliului Județean flutură un tricolor – montat și acesta în câteva zile -, imens cât dragostea domnului Președinte față de acest Neam și Țară… În timp ce, vreme de câțiva ani, învelește cu folie acoperișul unui conac boieresc, cu începuturi tocmai de la familia lui Vasile Lupu. Nu sunt bani pentru un proiect mai de Doamne-ajută. Așteptăm, în schimb, cele 5 (cinci) heliporturi, cam atunci când s-or prinde brazii sădiți cu mare fast la proiectatul azil de la Dragomirești, pe vremea căldurilor de vară…

Momentul cazematelor de la Dumbrava – consumat în această vară – a avut efectul hârtiei de turnesol pentru adevărata dragoste față de Neamț și Țară, minima recunoștință cuvenită eroilor noștri și de cinstire a locurilor de sacrificiu nutrită realmente de diriguitorii noștri. De la vorbă la fapte. Pe cât amar de lume – se călcau pe ștaifuri aleșii, importanții și mulțimea de cască-gură – s-a strâns la Monumentul Eroilor din Târgu Neamț în ziua Vânătorilor de Munte, pe atât de tare șuiera vântul printre cazemate, atunci când am ridicat mănușa, la îndemnul de implicare făcut de doamna Prefect, dacă îmi pasă. Din fericire, am fost mai mulți, unii ar spune ”o mână de oameni”, dar am fost acolo. Doamna Prefect a lipsit, la fel cum au lipsit și celelalte VIP-uri județene! Deși au fost două episoade de ”patriotism aplicat” pe teren.

Ce aș putea rosti în cele ”5 minute” alocate cuvântătorului la ceas mare de sărbătoare Centenară?

Un singur îndemn: să ne privim în oglindă și să ne întrebăm ce am făcut fiecare dintre noi, propriu zis, pentru această biată țară? Și nimeni nu cere să răsturnăm munții… fiecare, la locul și menirea sa, își îndeplinește o datorie. Să ne întrebăm noi, patrioții de azi, ce am lăsat sau ce lăsăm notabil în cariera noastră, unde ne sunt copiii ori unde-și văd viitorul, pe cine am mandatat să decidă soarta Țării, ce am dat societății fără să pretindem arginți, cât de mult ne-am vândut din CONȘTIINȚĂ și câți mai practicăm tradițiile de acasă. Câți dintre mai-marii zilelor noastre își construiesc un nume pentru viitorime?

Dar de ce să ne amărâm sufletul cu asemenea frământări? La mulți ani, România, și să ne vedem sănătoși la următorul Centenar…!

Vitalie JOSANU

Text apărut în noiembrie 2018

Parteneri

Mesagerul Bacău Efectul fraților Pavăl la Carrefour: livrările de fructe și legume românești au crescut cu 60% ZCH 84 de sancțiuni aplicate în urma unei acțiuni pe DN 2 NewsEdge Ce este Super El Niño cum va afecta vremea în Europa. Ce anunță specialiștii pentru iarna care vine BusinessEdge Analiză: Bursele europene sfidează „blestemul” din august. 5 crize explică reputația proastă a lunii