Numărul protestatarilor din TESA (Tehnic, Economic și Socio-Administrativ) al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ este în creştere de la o zi la alta. Nemulţumiţi de faptul că au rămas cu cele mai mici salarii din unitatea medicală, oamenii ies zilnic, între orele 12:00 şi 14:00, în curtea spitalului, cu pancarte pe care şi-au scris revendicările şi îşi strigă off-urile. Salariile acestora au rămas între 3.000 şi 3.700 de lei, în condiţiile în care unii dintre ei lucrează de peste 35 de ani.
„Ne-am săturat de batjocura guvernanţilor! Ne-au luat în râs, au zis că ne dau 5%, 100 de lei, bătaie de joc!”, striga una dintre doamne.

Nemulţumirile acestora sunt alimentate şi de majorările salariale din CAS-uri: „Dacă noi nu ne-am face treaba, dacă nu am întocmi acele situaţii, cei din CAS şi din DSP nu ar avea de muncă”. Protestatarii erau revoltaţi şi de faptul că salariile directorului economic şi al celui medical ar fi fost majorate cu 30%.
Protestul va continua cu pichetarea Ministerului Sănătăţii pe data de 12 decembrie.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini: Bogdan Călian
Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți








