Acțiunea revendicativă a grefierilor și a personalului auxiliar de specialitate din instanțele de judecată din Neamț continuă pe termen nedeterminat și capătă o mai mare amploare pentru că s-au raliat și judecătorii. La Judecătoria Piatra Neamț, în fiecare zi lucrătoare, în intervalul orar 10:00-11:00, grefierii sunt pe treptele instanței pentru a-și exprima nemulțumirea, iar în restul programului de lucru participă doar la cauzele urgente, între care cele cu arestați, cele care sunt în pericol de prescriere, precum și cele în care sunt implicate minori.
Magistrații s-au alăturat grefierilor și prin decizia Adunării Generale a Judecătorilor din 11 decembrie, au decis participarea la acțiunea de protest prin amânarea cauzelor.
Doleanțele protestatarilor constau în asigurarea fondurilor pentru achitarea integrală a salariilor aferente lunii noiembrie, recunoscute prin decizii judecătorești definitive și acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023. Aceeași formă de protest, a grefierilor și magistraților, este și în alte instanțe, Tribunalul Neamț, Judecătoria Târgu Neamț sau Judecătoria Bicaz.
Gabi SOFRONIA, foto-video Bogdan CĂLIAN
Un comentariu
Sa speram că în cel mai scurt timp aceasta profesie va dispărea IA și mijloacele video pot face aceasta profesie gratuit.Oricum au venituri (salarii și n sporuri ) care nu se justifică.