„Când a fost Iancu-mpărat, / Domnii-n pat nu s-au culcat, / Nici la masă n-au cinat, / În pădure s-or băgat / Și-ntre lemne s-or culcat!” – Poezie populară
În anul de grație 2013, un moț încărunțit din Munții Apuseni, zona Câmpeniului, a dăruit unui om politic important, iubitor de istorie națională (C.V. Tudor) un drapel legendar, de luptă, din vremea Revoluției transilvane pașoptiste. Se bănuiește că pomenitul steag era un drapel de luptă al eroului național Avram Iancu din Vidra de Sus. Poporenii au înțeles imediat mesajul unchiașului din Țara Moților. Prin sacrificiul său personal, singurul moț dorea să facă ferice întreaga națiune română. Admirabil! Incredibil! Numai că profețiile istorice, scurte sau lungi, nu se adeveresc întotdeauna. Nici de data aceasta n-au devenit realitate. Când primarul Clujului, Gh. Funar a spus cu glas răspicat că steagul de luptă a lui Avram Iancu a fost dăruit partidului politic România Mare, totul s-a năruit. Nimic nu s-a finalizat. Mai mult, a început să plouă cu întrebări indiscrete, sub centură.
O moștenire controversată
Lucrurile s-au limpezit oarecum începând cu anul 2016, când un om de afaceri „cu suflet mare”, Adrian Thiess a hotărât să finanțeze „afacerea” împreună cu alți confrați. De frică să nu fie acuzat de îmbogățire a declarat de la început: „Nu am licitat pentru mine!”. Și a expus steagul de luptă în mod public la Casina din Cluj timp de patru zile. Puteți să-l vedeți, admirați și dumneavoastră, dacă citiți articolul lui Ionuț Țene, dr. în istorie, care a scris „Steagul de luptă a lui Avram Iancu” în Revista „Luceafărul”. Steagul expus în fața ziariștilor curioși are la bază un prapor de biserică ortodoxă din Munții Apuseni. E realizat din pânză și fire de argint. Avea culoarea: vânăt, alb, roșu. Era un prapor moțesc. S-au adunat în jurul steagului bisericesc mai mulți istorici versați, reputați clujeni: Vasile Lichițan – cercetător la Arhivele Statului Cluj, Gelu Neamțu – istoric clujean și Ionuț Țene, gazda curioșilor. Un specialist în problema lui Avram Iancu care a horit la vremea lui cu lancea lui Horea. Cei prezenți au discutat praporul bisericesc mai mult din punct de vedere ziaristic și mai puțin istoric. La ce concluzii au ajuns? Problema culorilor de pe steag a fost cea mai stufoasă. Cercetătorul Lichițan susținea sus și tare că, pe vremuri, culorile tricolorului nu erau roșu, galben și albastru. Primele culori, vânăt, alb și roșu au apărut în Munții Apuseni. Deci, moții au adus la Blaj, pe Câmpia Libertății aceste culori. Au fost probleme și în Dieta Transilvană în această privință. Baronii maghiari i-au acuzat pe români că și-au luat steagul rușilor și sârbilor. Și Simion Bărnuțiu a fost acuzat de urmașii lui Attila. Bărnuțiu le răspunde vârtos celor care ne-au acuzat de răpirea limbii strămoșilor imitând pe Coșbuc, Goga și Aron Cotruș: „Fraților! Noi încă am fost nu odată în împrejurări grele, cum sunteți voi astăzi… ne-am luptat ca români pentru pământul și numele nostru ca să vi-l lăsăm vouă dimpreună cu limba noastră cea dulce, sub cerul care s-a născut” (Sursa: „Doi pașoptiști”). Frumos mai grăiau înaintașii!
Deocamdată, cercetările istorice care s-au făcut la Cluj Napoca au dovedit că steagul expus în mod public nu este drapelul cu care „a horit” Avram Iancu în 1848. Discursurile istorice și oficiale ale exegeților, rostite la Cluj, Brașov și Alba Iulia n-au limpezit problema. Cuvântarea ținută de Ionuț Țene a semănat cu cea rostită de primarul Emil Boc. Ambii l-au lăudat pe Avram Iancu care a trecut și el prin Cluj. Deci expunerea drapelului lui Avram Iancu la Cluj are un rol simbolic, acela de a arăta românilor că au toate motivele de a se mândri cu țara lor. Că „Avram Iancu suntem toți!”.
Primarul nu e Dumnezeu!
Primarul este un om în slujba oamenilor, a celor care l-au ales. De obicei, primarul trebuie să rezolve toate treburile principale ale obștii. Dacă le rezolvă, e iubit de poporime, e cotat a fi „bun”. Ce fel de primar are municipiul nostru, capitală de județ? Vă las pe dumneavoastră, domnilor cititori să răspundeți, sunteți mai în drept. Noi vrem să spunem altceva. La Cluj, niciunul din primari și factori de răspundere (Funar, Boc…) n-au fost în stare să rezolve problema steagului de luptă a lui Avram Iancu, deși „moțul” are statuie în centrul municipiului Cluj. Au preferat să cânte în „cor”, să susțină că evenimentul face parte dintr-un turneu de promovare a obiectului autentificat. Nu-i prea puțin? De la donația moțului 2013, până astăzi 2024, an bicentenar, a trecut cam mult timp. Toate licitațiile organizate au eșuat. Steagul bisericesc prapor a fost numit când „obiect prețios religios”, când steag „țărănesc de luptă”. În acest context, când până și fostul senator și Ministru al Culturii, Daniel Barbu promite să cumpere presupusul steag cu banii lui, îți dă de gândit. Și ne mai mirăm că nu știm cuvintele Imnului Național al României. Se învârte Andrei Mureșanu în pământul strămoșesc.
Realitatea are o altă fațetă
Istoricul clujean Ionuț Țene a ținut să ne dovedească că este un bun român și își iubește înaintașii eroi. După ce a început „Memorialul 2024”, Anul „Avram Iancu”, a doua zi după Anul Nou putea fi văzut în cătunul Incești de la Vidra de Sus, la poalele dealului Melcilor, locul unde s-a născut Craiul Munților, eroul românilor care s-a jertfit pentru libertate și drepturile naționale în timpul revoluției din 1848-1849. De unde știm? Ne-a relatat chiar istoricul, recent, la 4 ianuarie 2024. „La 200 de ani de la nașterea Crăișorului, am considerat că este o datorie istorică, ca să vă scriu un studiu despre erou” (Sursă: Revista Luceafărul). De ce trebuie consemnat în Cartea neamului? Pentru că a fost o jertfă pe altarul libertăților românilor. Pentru că a fost un spirit evoluat, un reprezentant al democrației epocii sale și, în același timp, un erou național și european. Și el a participat neînfricat la „Primăvara popoarelor!”. Domnu’ Iancu a fost un spirit al rezistenței și perenității românești în fața vicisitudinilor istoriei. Asta e bine să fie scris cu cuvinte adânci în toate manualele de istorie, să citească și elevii, și studenții, și profesorii universitari. Prea ne-am înstrăinat de Neam și Țară.
Cum s-a născut mândrul comandant de moți, cel cu pistoale în chimir? Nu știm cu acribie. Suferim de aceeași meteahnă, am devenit ceea ce suntem. Nu știm când au venit pe lume nici celebritățile noastre. Despre Horea se spune că s-a născut, când a luat conducerea răscoalei din 1784, când avea 50 de ani. Cât privește nașterea lui Avrămuț, din Vidra de Sus, se cunoaște doar anul: 1824. El ar fi declarat unui contemporan că: „s-a născut pe vremea cireșelor”. Este singura indicație că s-ar fi născut în iunie. Ziua o lăsăm pe seama popii. Horea și Avram Iancu au fost feciori de iobagi moți, așa că înregistrarea lor la naștere se făcea după ureche. Avram Iancu a declarat de mai multe ori că este „nepotul lui Horea”. Spusa lui era luată la modul simbolic. Înrudirea lor nu este dovedită. Când eram profesor sătesc, în coasta târgului Piatra, aveam în comună un primar care spunea că s-a născut de Duminica Mare, când vine Bâlciul. Dar calendaristic nu știa să se descurce. Parcă mai are importanță? Primarul a murit, cine urmează?
Și uite ceva: numele de moț este dat tuturor locuitorilor din munții Apuseni ai Transilvaniei, când de fapt a aparținut numai unui grup restrâns, răspândit în cea mai frumoasă zonă naturală a acestor munți. Precizare: în Vidra de Sus și de Jos, Scărișoara, Ponorel, Secătura… Băștinașii au fost numiți „moți” după obiceiul bărbaților de a purta părul împletit „chică” și legat în vârful capului în formă de „moț”. La început au exploatat aur și argint pentru stăpânii vremelnici, apoi au sărăcit odată cu dispariția metalelor prețioase. Și-au schimbat meseria. Au prelucrat cu pricepere lemnul din păduri. Au meșterit ciubere, donițe, șindrile, cercuri de butoaie, produceau var, cojoace… Mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, la Sărbătorile Pascale, folosea numai var de la moți. Cu banii luați pe var cumpărau „farină” și alte bucate necesare”. Cerbicia moților, devenită proverbială, le-a convenit o ascendență morală asupra vecinilor din munți și până la câmpie.
Numai un astfel de moț a putut să lase, prin testament scris, toată averea poporului român și a specificat un țel nobil: „Unicul dor al vieții mele e să-mi văd Națiunea mea fericită!” (Sursa: Ultimul articol scris în Revista Luceafărul, 04.01.2024). Moțul din vremurile apuse nu semăna cu moții de la televizor, la emisiunea lui Fuego. Erau duri, tari ca piatra munților care îi hrăneau. Și la munte viața e aspră.
„Avram Iancu a fost unul din acei bărbați adevărați providențiali, ale căror merite pentru libertate toți fanfaronii din lume nu vor fi în stare a le întuneca. A fost sacrificiu și simțul său de libertate și onoare, al neînfricatei sale dragoste către națiune și al devotamentului său sublim pentru patrie” (Sursa: Revista Transilvania – Gh. Barițiu). Când neprietenii românilor aud scandându-se sloganul „Avram Iancu suntem toți!” la întâlnirile de fotbal, la sindrofii și congrese, strâmbă din nas. Istoricul Horia Ursu, autorul volumului „Avram Iancu” a discutat mult despre conducătorul moților. La o astfel de „șezătoare” un bătrân miner i-a spus: „Bine, tovarăș, să scrii despre Domnu’ Iancu, dar să nu-l faci cum n-a fost”. Ce înseamnă asta? Se falsifică istoria sau se scrie din legende?
Prof. Dumitru RUSU
Mesagerul Bacău Ministerul Finanțelor a lansat o nouă ediție a Programului TEZAUR cu dobânzi neimpozabile de până la 7,15% pe an 
ZCH Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită 
NewsEdge Ucraina ocupată de Rusia devine unul dintre cele mai represive locuri din lume 
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT 
