Boboteaza – Sfințirea apelor și Apa în tradițiile românilor

În tradiția populară românească s-au păstrat numeroase povești, legende, leacuri, în care apa joacă rolul cel mai important – dătătoare de Viață, sau de moarte. De multe ori, eroul este înviat cu ajutorul apei. Aceasta duce la o concluzie: strămoșii noștri cunoșteau aceste Taine Dumnezeiești privind apa! Să fim conștienți de următoarele: Hristos este Calea, Adevărul și Viața! Unele dintre aceste Taine se află pe masa de lucru a savanților contemporani. De asemenea, Mîntuitorul Iisus Hristos ne-a dat leacul mîntuirii: „Cine nu se va naște din Duh și din Apă nu va intra în Împărăția Cerurilor”. Tradiția creștină pune la dispoziția celor care Îl iubesc și Îl cinstesc pe Mîntuitorul Iisus Hristos Apa dătătoare de Viață, realizată la slujbele de Sfințire a apei: Agheasma Mare și Agheasma obișnuită. Să nu uităm apa sfințită în care ne botezăm pruncii, care modifică starea de conștiință, datorită rugăciunilor către Sfînta Treime, realizate de Slujitorii de Dumnezeu.

* Apa în tradiția populară românească

Modelul reînvierii eroului din basmele românești, care, în urma unei morți năprasnice, este scăldat în două ape – apa vie și apa moartă – ilustrează cunoașterea inițiaților benefici de pe aceste plaiuri.

Moartea nu se opune vieții, ci o completează și o condiționează chiar – reciproca este, de asemenea, valabilă -, iar funcția apei moarte nu o contrazice pe aceea a apei vii – aspect specific doar spiritualității benefice din Carpați.

Oficianta acestui ritual de reînviere nu are cum să fie decât o femeie, o zână sau o fecioară, preoteasă.

Potrivit lui Romulus Vulcănescu, apele mirifice sunt: Apa Duminicii și Apa Sâmbetei. „Apa Duminicii izvorăște din Paradis, dă deviere Cerurilor în spirală și coboară pe pământ, ca o apă fastă, benefică. Apa Sâmbetei dă târcol Pământului și coboară în spirală în fundul Iadului ca o apă nefastă, malefică. Apa Sâmbetei este mai mult decât un rău infernal, un rău-prag ce desparte lumi ireconciliabile (precum Styxul mitologiei grecești), apa primordială care nu lasă pământului autonomie totală („ea împrejură pământul ca un gard”). Pe prima, oamenii o invocă în rugăciunile lor, pe a doua o urăsc și o blesteamă ca fiind infernală. Pe firul acestor ape, oamenii pot urca în ceruri sau coborî în subpământuri, bineînțeles respectând ritul călătoriei în spirală.”

* Supersitiții privind apa

Unele din superstițiile poporului român susțin că cei morți prin înecare nu stau împreună cu ceilalți morți. Ei stau deoparte, pe lângă apele în care s-au înecat, arătându-se uneori pe lună nouă, ca rață sau ca gâscă și chemând și pe alții să se scalde și să reia destinul.

* Masaru Emoto

«Pe câteva eprubete sigilate cu apă distilată au fost lipite etichete, pe care au fost scrise cuvintele: iubire, mulțumesc și al treilea eșantion a ascultat muzică clasică. Aceste eșantioane au fost înghețate și fotografiate cu ajutorul microscopului. Apa a format în toate cazurile cristale diferite și pure. Nici unul nu semăna cu celălalt.
Analiza a arătat că structura apei era diferită pentru fiecare dintre aceste eprubete, dovedind în mod cert că influențele asupra apei la distanță produc un ecou, remodelîndu-i structura informațională.

S-a constatat că apa este un element ”viu”, capabil să memoreze informația. Apa „memorează” diferite influențe și le transformă în cristale care imită structura energoinformațională. În mod asemănător, celelalte eprubete au fost expuse în fața televizorului, calculatorului și telefonului mobil. Folosind tehnici fotografice de mare viteză, profesorul Masaru Emoto a constatat că cristalele ce se formează în apa înghețată se transformă atunci când către ele sunt îndreptate gunduri specifice, concentrate. A descoperit că apa din izvoarele limpezi și cea expusă cuvintelor de iubire prezintă modele de cristale strălucitoare, frumoase, complexe și viu colorate, în forma fulgilor de zăpadă. În schimb, apa poluată, cea toxică din zonele industriale, cea din zonele intens populate, cea stătută din conductele de apa și din amontele barajelor de reținere sau cea expusă gândurilor negative, formează modele nedesăvârșite, asimetrice, în culori lipsite de strălucire.

Implicațiile acestor cercetări nasc o nouă conștiință a modului în care putem avea o influență pozitivă asupra Pământului și a propriei noastre sănătăți. Pe baza cercetărilor mele, am ajuns să cred că apa oceanelor păstrează amintirile tuturor făpturilor care trăiesc în ea și că ghețarii de pe Pământ s-ar putea să conțină milioane de ani din istoria planetei. Apa circulă în jurul globului, trece prin trupurile noastre și se răspândește în întreaga lume. Dacă am putea interpreta aceste informații cuprinse în memoria apei, am putea înțelege Cosmosul, minunile naturii și însăși viața».

* Postul Bobotezei sau importanța apei în creștinism

Ajunul Bobotezei era și ar trebui să fie zi de post negru. Străbunicii noștri spuneau că acela care va putea ține post negru în Ajunul Bobotezei va putea alunga ploile peste măsură și grindina.

Tot în această zi, fetele mari își meneau postul, pentru a se căsători cu bărbați buni și frumoși.

* Sf. Teofan Zăvorîtul despre Botezul Domnului cu Apă

„Botezul Domnului se mai numește și Dumnezeiasca Arătare, întrucât, cu acest prilej, S-a arătat în chip văzut singurul Dumnezeu Adevărat, Cel în Treime închinat: Dumnezeu-Tatăl prin glasul din cer, Dumnezeu-Fiul-Cel Întrupat – prin botez, Dumnezeu-Duhul Sfânt – prin pogorârea asupra Celui Botezat.

Aici se arată și taina legăturilor dintre ipostasurile Sfintei Treimi: Dumnezeu-Duhul Sfînt de la Tatăl purcede și întru Fiul Se odihnește, dar nu purcede din El.

Se mai arată aici și ca iconomia Întrupării pentru a noastră mântuire a fost săvîrșită de Dumnezeu-Fiul cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt și a lui Dumnezeu-Tatăl.”

* Sfințirea tuturor apelor sau Boboteaza

Preotul sfințește casele cu apa care a fost sfințită – Agheasma Mare în dimineața aceea, după Liturghie. Oamenii țin post negru până ce vine preotul și beau din această apă sfințită.

Preotul este precedat de copii îmbrăcați în cămăși albe, sunând din clopoței și deschizând calea preotului. Copii strigă ”Kira Leisa”, adică pronunțarea românească a grecescului ”Kyrie Eleison” (”Doamne miluiește”). Pe lângă Troparul Bobotezei, copii cântă colinde speciale, care descriu minunea petrecută la Iordan (Botezul lui Iisus).

În ziua de Bobotează, după Liturghie, preotul împreună cu enoriașii fac o procesiune spre un lac, râu sau izvor, pentru slujba Sfințirii Apelor.

Când Troparul Bobotezei începe, vânătorii și pădurarii satului împușcă peste ape, ca să alunge duhurile necurate.

Se crede că, în ziua aceasta, toate apele pământului sunt sfințite. Din acest motiv, femeile nu spală rufe pentru următoarele opt zile, până la sfârșitul praznicului.

* Cum tratau bunicii noștri apa sfințită

Ziua de Bobotează era închinată purificării mediului înconjurător, în special a apelor, de forțe malefice. În această zi, toți românii mergeau/ merg la biserică pentru a lua apă sfințită. Se spune că apa sfințită din ziua de Bobotează are puteri miraculoase, astfel că nu se strică niciodată.

Apele rămân sfințite timp de două până la șase săptămâni, timp în care gospodinele nu spală rufe în apă curgătoare.

Cu apa sfințită se stropesc vitele și nutrețul lor, apoi fiecare gospodar bea câte puțin, pe nemâncate, pentru a-și curăța și sfinți sufletul.

* Tradițiile tinerelor fete

În noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și o bucățică de busuioc. Busuioc se pune și sub pernă.

Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.

* Tradiții populare de Sîntion sau Sf. Ioan Botezătorul

”Udatul Ionilor” are loc în Transilvania și Bucovina. În Bucovina, la porțile tuturor care poartă acest nume, se pune un brad împodobit, iar gospodarul dă o petrecere cu lăutari. În Transilvania, cei care poartă acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat, până la râu unde sunt botezați/ purificați.

* Iordănitul femeilor

În satele din nordul țării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva și duceau alimente și băutură. După ce serveau masa, ele cântau și jucau toată noaptea. Dimineața, ieșeau pe stradă și luau pe sus bărbații care apăreau întâmplător pe drum. Îi aruncau în apă, dacă nu promiteau că le vor asculta.

Tot acum, în unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite, prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.