În urma tragicului eveniment din 25 ianuarie, când un elev cu grave probleme de sănătate și-a pierdut viața după un accident feroviar, el fiind în timpul programului școlar, Inspectoratul Școlar Neamț a decis demiterea directorului Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Roman, Benone Damian.
Hotărârea a fost luată după ce Comisia de Verificare constituită în acest scop a analizat și evaluat „riscurile și calitatea actului managerial”.
Dincolo de comunicatul în sine, care nu intră în amănunte, se pare că în luarea deciziei au cântărit foarte greu câteva dintre lucrurile constatate. Vorbim aici despre mult formalism în ceea ce privește activitatea de protecție a copiilor, având în vedere că majoritatea dintre ei suferă de probleme de sănătate.
Se pare că în instituție exista obișnuința ca procesele verbale încheiate de cei care se ocupau de serviciul pe școală să fie făcute toate după același tipic, fără să se consemneze lucrurile care ar fi deranjat. Chiar și în ziua respectivă, ar exista indicii că procesul verbal a fost încheiat fără consemnarea vreunui eveniment, el fiind înlocuit ulterior. De asemenea, în timpul cercetărilor, a rezultat că toate căile de acces în școală erau nesecurizate, practic, deschise oricărui acces. În privința elevului care a decedat în urma accidentului conducerea școlii ar fi spus că nu există antecedente, dar potrivit unor declarații, acesta ar mai fi avut o tentativă de fugă.
Ca totul să arate cât de mare era grija față de copii, la momentul când elevul a părăsit incinta școlii, profesorul de serviciu ar fi fost într-o ședință… cu directorul și cu alți profesori, 40 de copii rămânând cu o singură supraveghetoare.
V.B.

Mesagerul Bacău Două mesaje RO-ALERT în doar o oră la Comănești, după ce cinci urși au fost localizați pe o stradă din oraș
ZCH Atenționare meteo de vreme rea: vânt, precipitații și răcire accentuată – la altitudini de peste 1700 m este posibil să ningă
NewsEdge Siegfried Mureșan nu renunță la mandat dacă nu strânge voturile necesare. Grabă sau interes în alcătuirea cabinetului
BusinessEdge Criza accesibilității ajunge în parcurile auto. Prețul mediu al unei mașini rulate depășește 30.000 de dolari





