Primăria Piatra-Neamț organizează, alături de Cercul Militar Piatra-Neamț, un eveniment dedicat sărbătoririi a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. Una din cele mai importante înfăptuiri din istoria țării noastre va fi marcată printr-o manifestare care va uni pietrenii în tradiționala Horă a Unirii, de la ora 12:00, în Piața Curtea Domnească.
Pe lângă intonarea imnului național și Hora Unirii, pietrenii se vor bucura de spectacolul pregătit de Ansamblul Folcloric „Floricică de la munte” și soliștii Laurențiu Marian, Florin Mihuț și Paula Andrei, iar evenimentul va fi completat de parada „Tricolorului Călător”, un drapel de 120 de metri care va fi purtat de sute de tineri pe traseul Casa de Cultură – Bulevardul Republicii – Curtea Domnească, încheindu-se cu un spectacol al Grupului de Tradiții „Macoveiu” Padina, din Buzău.
Vă invităm să ne prindem cu toții în Hora Unirii și să ne bucurăm de lucrurile care ne aduc împreună!
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Batalionul 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski”, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Asociația Culturală STAR.
Primăria Piatra Neamț
Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu
- Alocațiile pentru copii și indemnizațiile pentru creșterea copilului se achită în avans luna aceasta
- Vaslui. Tânăr arestat pentru trafic de minori




