O nouă dovadă că Pilonul II de pensii dă randament: Cele șapte fonduri de pensii administrate privat (Pilonul II) au înregistrat în 2023 un randament mediu ponderat de 17,94%, potrivit datelor transmise de Asociaţia Pensiilor Administrate Privat (APAPR).
Activele nete administrate de Pilonul II au ajuns la 126,7 miliarde lei (25,5 mld. euro), tot o valoare record pentru sistem, în creştere cu 31,4% faţă de sfârşitul anului 2022.
Alături de colegii din PNL am protejat constant veniturile individuale a milioane de români care contribuie la Pilonul II de pensii. Se dovedește că a fost o decizie foarte bună, profitabilă pentru cei peste 8 milioane de români.
De asemenea, să nu uităm că Legea nr. 309/2022, pe care am lucrat-o alături de colegul meu, Bogdan Huțucă, a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2024. Prin această lege ne-am asigurat că se impozitează doar randamentul financiar al investiției, prin excluderea de la impozitare a contribuţiilor în totalitatea lor, fie ele constituite din venituri nete (pilonul III şi/sau IV), fie ele din venituri brute (pilonul II).
Acum, mai mult ca oricând, trebuie să încurajăm măsurile de protejare ale Pilonului II de pensii, având în vedere că s-a dovedit că acesta dă randament, că există transparență, iar banii se duc în conturile private ale contribuitorilor
Mesagerul Bacău Jandarmi băcăuani în misiune, intervenție promptă la un accident rutier pe Autostrada A7
ZCH FOTO. Accident devastator la Oltenești, județul Vaslui – o femeie și-a pierdut viața, o alta are o mână amputată
NewsEdge Germania menține sancțiunile împotriva Rusiei după anunțul lui Trump privind livrările de motorină din Rusia
BusinessEdge Jim Cramer despre cum va arăta piața după scăderea Nvidia și a acțiunilor AI. Ce trebuie să faci ca să nu vinzi la panică




