Adrian Antochi, primarul comunei Ghindăoani, a contestat în instanță raportul Agenției Naționale de Integritate prin care a fost declarat în conflict de interese administrativ. Decizia inspectorilor ANI a fost făcută publică la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, iar primarul s-a adresat instanței de judecată pe 5 ianuarie. Cauza se află pe rolul Tribunalului Neamț, la secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal.
Acțiunea în care Adrian Antochi are calitatea de reclamant și Agenția Națională de Integritate este pârât, are ca obiect anulare raport de evaluare ANI. Deocamdată nu a fost stabilit primul termen de judecată, dar magistrații trebuie să decidă de partea cui este dreptatea, a primarului de Ghindăoani sau a inspectorilor de integritate.
ANI l-a declarat pe Antochi în conflict de interese administrativ după ce acesta a înființat un post de consilier al primarului, post pe care ulterior l-a și ocupat. „În perioada exercitării mandatului de primar (16 octombrie 2020 – 14 iulie 2021), a propus și a efectuat demersuri pentru înființarea postului contractual de consilier al primarului (post pe care l-a și ocupat ulterior). Totodată, persoana evaluată a emis dispoziția de convocare a C.L. Ghindăoani în ședința ordinară, având pe ordinea de zi Proiectul de hotărâre privind aprobarea Ștatului de funcții și Organigramei aparatului de specialitate al primarului, al cărui inițiator a fost. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76, alin.(1) și (2) din Legea nr.161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G nr. 57/2019”, conform ANI (amănunte aici ).
(G.S.)

Mesagerul Bacău Patru adăposturi de protecție civilă, reabilitate la Bacău. Pentru toate cele 117 sunt necesare 20,5 milioane de lei
ZCH Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au ajuns la spital
NewsEdge Cristian Șipoș, senator AUR, la dezbaterea „Argument pentru Energie”: „Vorbim despre probleme și soluții de ani de zile, dar astăzi suntem în fața unor cifre catastrofale”
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare




