După aproape 4 luni, o contestație în justiție și o nouă sesiune în care instalatorii au putut să se înscrie pentru a putea fi incluși pe lista aprobată, Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost reluat astăzi, 23 ianuarie.
„Solicitanții care nu au selectat un instalator până la data suspendării Programului, au la dispoziție un termen de maximum 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziție de AFM la adresa www.afm.ro. În cadrul aplicației va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validați de către Administrația Fondului pentru Mediu.
În acest termen, instalatorii selectați au obligația efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum și aprobarea solicitanţilor eligibili, în condițiile și termenele stabilite prin Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1063/2023”, menționează un comunicat de presă de pe site-ul AFM.
Reamintim că Programul Casa Verde Fotovoltaice, unul de mare succes și pentru care fondurile disponibile s-au epuizat după doar câteva minute după ce era permisă înscrierea, a fost suspendat printr-o decizie a instanței la sfârșitul lunii septembrie 2023. Motivul a fost o plângere făcută de o firmă care nu a fost inclusă pe lista instalatorilor eligibili (amănunte aici).
Vlad B.
Un comentariu
Reluarea Programului Casa Verde Fotovoltaice este o veste excelentă pentru cei interesați de energie regenerabilă, marcând un pas important spre sustenabilitate