7 ianuarie, ziua Sf. Ioan Botezătorul, era o zi a bucuriei, cinstită și sărbătorită asemenea Sfintei Duminici. În tradiția populară românească, ziua era dedicată stropitului cu apă sau cu zăpadă, pentru protecția împotriva bolilor în noul an.
* Sântion – zi de veselie
Într-o veche tradiție românească, Sfântul Ion era o zi specială pentru femeile care, cu această ocazie, se credeau mai tari decât bărbații, lăsându-și, uneori, consorții flămânzi, pentru a se aduna între ele la o ”petrecere a nevestelor”, numită ”Iordănitul femeilor”, asezonată din plin cu mâncare și băutură aleasă. După ce se ospătau, femeile începeau a se iordăni, adică a cânta, dansa și chiui toată noaptea. Spre dimineață, ieșeau pe ulițe și amenințau bărbații întâlniți că îi vor duce la râu și îi vor arunca în apă dacă nu se răscumparau cu o vadră de vin. În alte zone, femeile obișnuiau a merge din casă în casă și a-i uda pe toți cei întâlniți.
Într-un alt obicei, al ”Iordănelii”, flăcăii așteptau să iasă oamenii de la biserică și îi luau pe fiecare în brațe, aruncându-i, cu chiote, de trei ori în sus, după care îi stropeau cu agheasmă dintr-o căldărușă dată de preot. Cu banii primiți de la cei ”onorați” în acest fel, făceau un chef de pomină seara, neuitând, desigur, să dea preotului o parte din câștig, împreună cu un purcel sau o pasăre.
Toate aceste tradiții adevereau credința populară potrivit căreia ziua de Sfântul Ioan este una de veselie, iar oamenii ce nu se bucurau cu acest prilej erau sortiți să fie triști tot restul anului.
În unele regiuni, Sfântul Ioan era considerat ocrotitorul pruncilor, el ferindu-i de rele și, mai ales, având grijă să nu moară nebotezați. Nu întâmplător, pe 7 ianuarie exista obiceiul de a se face o așa-zisă ”masă a moașei” satului. Moașa colinda pe la ”nepoate”, mamele pe care le ajutase la născut, pentru a le chema la petrecere. Fiecare femeie aducea câte un plocon, iar moașa rupea dintr-un colac, pregătit special pentru această ocazie, împărțind câte o bucată care, în funcție de formă și mărime, era văzută de fiecare femeie ca o prevestire asupra faptului dacă va mai avea sau nu copii, fete sau băieți.
Alte sărbători și tradiții pe 7 ianuarie
• Ziua furcii de tors
După ce sărbătorirea celei de-a douăsprezecea zile de după Crăciun se încheia odată Epifania, pe 7 ianuarie, ziua furcii de tors simboliza reluarea de către femei a treburilor lor zilnice. Această zi nu era una propriu-zis bisericească, dar, odinioară, era respectată pe scară largă în Anglia.
• Ganna (Genna) – Crăciunul în Etiopia
Celebrarea Crăciunului în Etiopia, o sărbătoare numită oficial ”Leddat”, are loc pe 7 ianuarie, potrivit calendarul creștin copt. Denumirea populară a Crăciunului este, însă, ”Ganna” , nume preluat de la jocul tradițional la care participă, în această zi, băieții, tinerii și, uneori, bărbații mai în vârstă. Potrivit legendei, păstorii au fost atât de bucuroși la aflarea veștii nașterii lui Iisus încât și-au folosit ciomegele pentru a juca ”ganna”, un joc asemănător hocheiului pe iarbă.
• Nanakusa no sekku (Festivalul celor șapte ierburi)
Nanakusa no sekku este o ceremonie japoneză, datând din secolul IX, purtând și numele de ”Wakana-setsu” sau ”Festivalul ierburilor tinere” ori ”Ziua bărbatului”, întrucât are loc în ziua zodiacală ”bărbat”. După oferirea unor jertfe, în cursul dimineții, zeului clanului, participanții se împărtășesc din ”nanakusa gayu”, o fiertură din orez asezonată cu șapte ierburi diferite, despre care se spune că au fost recomandate, grație calităților lor medicinale, tânărului prinț al împaratului Saga (ce a guvernat între anii 810-824).
Sursa: diane.ro
