Resuscitarea proiectului pentru reabilitarea Pavilionului Oncologie al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț a devenit motiv de încrâncenare, în an electoral, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Neamț de ieri, 12 februarie.
Înainte de vot, Maria Apostol, leader al grupului USR, a cerut ca vicepreședintele Adrian Păduraru să dea o serie de lămuriri în legătură cu acest proiect, pentru ca votul să fie dat în cunoștință de cauză, dat fiind faptul că, din punctul ei de vedere în proiect există „o serie de neclarități”. Președintele Ion Asaftei a încercat să treacă peste, afirmând că este suficient să fie „informată prietenește”, dar, la insistențele Mariei Apostol, i-a cerut vicelui Păduraru să dea informațiile cerute.
„Este un proiect finanțat prin Compania Națională de Investiții cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, amplasamentul a fost predat pe bază de protocol. Nu a mai putut fi continuat din cauza unor vicii de proiectare. Pentru reluarea procedurilor de execuție a lucrărilor a fost necesară o reactualizare a expertizei tehnice a clădirii și a documentației tehnico -economice, faza DALI, asta pentru a fi în conformitate cu modificările legislative în vigoare pentru proiectarea și executarea construcțiilor spitalicești și a instalațiilor acestora. În actualul proiect s-a ajuns, pentru a răspunde acestor cerințe, să se suplimenteze cu încă un etaj, e necesară montarea a trei lifturi, unul de persoane, de asemenea este necesar acordul DSP”, a informat Adrian Păduraru.
Iritat, probabil, de insistențele Mariei Apostol ori de câte ori este vorba despre ceva legat de spital, Ion Asaftei s-a pornit într-o lungă pledoarie retorică: „Deci, în saloane vor fi doar câte trei pacienți, se va face un spital modern (Corectat de Maria Apostol: „O secție, nu un spital, domnule președinte!”), o secție de Oncologie modernă. Se va suplimenta cu un etaj, deci va fi un spital și o secție modernă! Aș vrea să precizez și să fie clar pentru toată lumea faptul că aceasta este o investiție a Companiei Naționale de Investiții! Și, pentru acest lucru, pentru a nu se produce confuzii, nu înseamnă că nu avem o responsabilitate într-o asemenea direcție! Pentru a nu se produce confuzii și a se plusa peste tot, din dorința de a lua voturi: Consiliul Județean e vinovat, Consiliul Județean e vinovat, Consiliul Județean e vinovat”.
În final, proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
Angela Croitoru