Ghinionul care bântuie peste proiectele legate de Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ pare fără sfârșit, chiar dacă există semne că unii pot să se considere norocoși de întârzieri. Nu este cazul bolnavilor de cancer, care nu au un spațiu adecvat de tratament după ce secția a fost mutată din vechiul pavilion pe motiv de reabilitare și modernizare.
Proiectul a fost în lista de finanţare a Companiei Naţionale de Investiţii în 2020, dar la scurt timp de la demararea lucrărilor, în mai 2022, investiţia a fost sistată din cauza unor erori de proiectare. Eșecul reabilitării acestui pavilion a fost unul din motivele pentru care fostul manager Alexandru Filimon, a demisionat din funcţie (amănunte aici)
Acum, avem un nou proiect, însă de această dată valoarea este cu mult mai mare, a crescut de 6 ori, de la 8,5 milioane lei la peste 45 milioane de lei, consilierii județeni fiind chemați să fie de acord cu valoarea actualizată. După ce vor fi parcurși toți pașii procedurali, până la începerea lucrărilor, mai este mult timp, proiectul intră în analiza Consiliului Tehnico – Economic al CNI, care va parcurge apoi procedurile legale de achiziție a proiectării și execuției lucrărilor.
„Știu că este un proiect nou, care a fost agreat de conducerea de la Oncologie, am discutat un pic pe marginea lui. Nu știu foarte multe amănunte, dar vechiul proiect nu era agreat de medicii oncologi, cel nou pare să fie în regulă. De data aceasta este ce ar fi trebuit să fie”, a declarat dr. Cristina Iacob-Atănăsoaie, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Pentru opinia publică rămâne o constatare, am avut un proiect prost, la un preț, acum suntem asigurați că avem unul bun, de 6 ori mai scump, dar dacă cuantificăm timpul pierdut și suferințele irecuperabile ale bolnavilor și aparținătorilor, nu există scuze pentru amatorismul cu care s-a lucrat. Medicii nu pot să-și exercite meseria în condiții normale, nu mai vorbim despre bolnavi. Are rost să mai întrebăm, cine răspunde pentru toate acestea? (A.C., G.S.)

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire
NewsEdge De la demitere la renumire au trecut opt zile. Cazul prefectului de Constanța
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare




