Comisia specială parlamentară pentru combaterea traficului de persoane, din care fac parte, și-a început oficial activitatea. Am avut o primă ședință, în cadrul căreia am avut un dialog constructiv și aplicat. Și nu este un efort izolat.
Recent, președinția belgiană și Parlamentul European au convenit asupra unui prim act legislativ al Uniunii Europene privind violența împotriva femeilor și violența domestică.

Noua lege stabilește norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor specifice pentru combaterea acestei forme de violență. Aceasta stabilește, de asemenea, drepturile victimelor tuturor formelor de violență împotriva femeilor sau de violență domestică și prevede protecția acestora. În strânsă colaborare vom reuși să adoptăm cele mai bune soluții, la nivel european, pentru a combate traficul de persoane, dar și pentru a le ajuta pe victime să treacă peste traume.
Mai multe detalii aici.
Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
- Moșii de toamnă: ziua în care îi pomenim pe cei adormiți. Tradiția, simbolurile și ce se pune în coșul de pomană
Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare- VIDEO-FOTO. Operațiunea JUPITER la Botoșani. Trofeu de căprior și captură de mii de euro la suspecți de vânătoare cu lațuri și ogari periculoși
- Iași. 30 de câini au murit în foc la adăpostul în care se aflau
- Neamț. RELEU pe DN 2- 7 filtre antidrog/antialcool: 81 de sancțiuni, din care 22 pentru viteză!
- Gaura neagră a medicamentelor psihiatrice din România: strigăt de ajutor către autorități



