Opinia mesagerului / Menta de Bruxelles

Dacă vremea de afară nu‐i prielnică zburdatului pe câmpi, aceștia din urmă sunt bătuți cu abnegație de tot mai mulți candidați, cam pe cont propriu, după cum îi duce capul și buzunarul, în speranța unui loz câștigător la vreun scrutin din cele anunțate. Se visează cu ochii deschiși la vreun grăunte de putere, ce ar trebui să fie un motor pentru propășirea neamului celui ce ar urma să‐l prindă. Am putea admite că este un fel de joc de
gleznă al marilor evenimente ce stau să ne cuprindă, pentru că este vremea scenariilor sau a facerii cărților cum ar spune cineva. Indiferent dacă va fi o duminică cu patru buletine sau patru duminici cu câte un buletin de vot, scenariile care acum se intuiesc au o bază reală atent ținută la fezandat și cel mai adesea cu cel puțin două capete. Tocmai pentru a se dilua orice șansă de predicție. Nici sondajele, nici barometrele și nici alte cifre nu vin în concordanță cu ceva ce bănuim, deci nimic cert.

Totuși, recentele mișcări din spațiul politic dau senzația lucrului deja stabilit, al palmelor bătute, al strategiilor deja conturate, dar care nu fac obiectul discursurilor publice din motive lesne de înțeles.

Și cum orice lucru misterios devine interesant, este foarte ușor să dai o aromă de dubiu ca să orientezi atenția publică departe de firul roșu al adevăratelor decizii. Plus de asta, anumite posturi sunt deja trecute în
spațiul derizoriu, știute fiind evoluțiile precedenților. Nu mai departe, statutul de europarlamentar este asimilat cu lejeritate îmbogățirii pe persoană fizică, știut fiind salariul și mai cu seamă sumele atribuite pentru funcționarea birourilor parlamentare, unde ajung fel de fel de membri ce acceptă să semneze pentru o sumă și să ia jumătate din ea. Nu mai vorbesc de frecatul mentei. În fine, n‐am auzit pe nimeni să întrebe ce trebuie făcut acolo sau ce au făcut cei ce au fost. Zero.

Până la momentul vorbirii, în precedentele scrutinuri listele erau deschise de locomotivele partidului, care se retrăgeau discret și sfios ca‐n 1001 de nopți, lăsând în exercițiu pe cine trebuie, a se citi următorul de pe listă. Au fost europarlamentari cu care nu cred că ne putem mândri, tocmai pentru că selecția și mai ales promovarea lor s‐a făcut pe șest. Sminteala asta ne costă, și la imagine, dar mai ales la credibilitate, astfel că putem afirma că nu suntem la meniu, ci în meniu, fiind tributari serioși la capitolul reprezentării externe, care încă se sprijină serios pe Hagi, Halep, Năstase, Comăneci ori Țiriac, actualmente preocupați de cu totul
altceva. Europarlamentarul nu are nici un fel de reprezentare reală în mentalul mioritic, astfel că votul exercitat e ca bolovanul în fântână. Nici nu strică, nici n‐ajută. Este foarte ciudat, ca în contextul regional deloc favorabil, să nu trimitem la Bruxelles oameni ce ar avea un cuvânt de spus sau cu o experiență diplomatică cât de cât. Sunt preferați sinecuriști și oameni de casă sau cel mult cotizanți care vor să facă naveta cu aeroplanul și să evolueze în altă ligă, fini ascultători ai filarmonicilor de cârciumă și vorbitori de engleză cu accent de Berceni.

Să sperăm că poate vom vedea vreun CV al vreunui candidat, nu că ar reflecta fidel traseul candidatului, dar măcar să nu dăm cu votul ca‐n manopera cu fântâna. Ar fi o fumingenă cu iz de… mentă, care te seduce și apoi te constipă. Scuzați. Pe mai încolo. (GD Patraucean)