Tradiții și obiceiuri la început de februarie

În Tradiția populară, Făurar era cunoscută ca luna „în care se amestecă anotimpurile. Soarele strălucește pe cer şi plânge când începe a bate viscolul”. În „Calendarul Popular al românilor” ziua de 1 februarie marchează începutul „Anului Nou Viticol”. Legenda spune că prima plantă sădită de Noe după potop a fost viţa-de-vie. Şi pentru că strugurii erau acri, Noe a sacrificat, la îndemnul dracului, patru animale: un miel, un leu, o maimuță şi un porc. Strugurii s-au îndulcit, iar vinul a fost amețitor de parfumat, însă a primit de la drac şi puterea de a-l transforma pe om. În aceeași, de 1 februarie, este serbat și Trif, de la Sf. Trifon, cel care a viețuit în veacul al III-lea d.H. Este cunoscut în Tradiție drept făcător de minuni, deoarece cu puterea rugăciunii sale tămăduia bolile și alunga duhurile necurate. Sf Trifon (Trif) este considerat protectorul grădinarilor, florarilor și păsărilor, fiind cel ce poate îndepărta insectele dăunătoare și păzi lanurile de secetă și grindină. În tradiția populară, Trif se ținea pentru a proteja oamenii de tot felul de nenorociri. El îi scapă de boli și moarte, căci „sfântul se roagă lui Dumnezeu, iar Dumnezeu lungește viața acestor oameni, care ajung până la adânci bătrânețe”, scria etnologul Th. Speranția. Pe 2 februarie, creștinii ortodocși serbează Stretenia, Întâmpinarea Domnului. În calendarul popular această zi cuprinde două sărbători: Ziua ursului și Târcolitul viiilor. Prin tradiție, 2 februarie este ziua când se întâlnesc iarna cu primăvara. Tot acum se făceau o serie de activități și serbări pentru rodul viilor (Târcolitul viilor). În ziua de Stretenie era obiceiul să se oficieze Slujba sfințirii apei (agheasma), care era considerată bună pentru vindecarea bolilor vitelor. Cu această agheasmă se stropeau și ogoarele pentru ca acestea să fie ferite de dăunători și să fie recoltă bogată.

Icoane făcătoare de minuni

”Unele icoane sunt vindecătoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducătoare de ploi binecuvântate și protectoare ale mănăstirilor și familiilor credincioase. Fără îndoială, toate icoanele sunt făcătoare de minuni și ajutătoare credincioșilor. Dar unele poarta o harismă specială, pe care o simte numai cel ce se roagă mult și cu lacrimi în fața sfintelor icoane” – Arhimandritul Ioanichie Bălan

Icoana Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistrița

Icoana Făcătoare de minuni a Sfintei Ana este una dintre cele mai cinstite icoane bizantine din Moldova. A fost oferită Doamnei lui Alexandru cel Bun, în anul 1401, de către Irina, soţia împăratului bizantin Manuel al II-a Paleologul. Icoana este adăpostită de Mănăstirea Bistrița. Acest lăcaș de cult a fost zidit înainte de anul 1407 de către domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei. Ulterior, mănăstirea a fost îmbogățită și renovată de alți domnitori moldoveni precum: Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu. Anul 1401 a fost unul deosebit pentru plaiurile nemțene, deoarece împăratul și patriarhul Bizanțului au trimis în Moldova trei icoane: Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea, care a fost așezată ulterior în Mănăstirea Neamț. Icoana Maicii Domnului – Lidianca sau Odighitria (Îndrumătoarea) este considerată cea mai veche şi mai valoroasă din România, fiind pictată pe la anul 665 d.H., aflându-se acum la Mănăstirea Neamţ. Domnitorul Alexandru cel Bun și soția sa Ana au mai primit două icoane făcătoare de minuni: icoana Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, și icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Agapia.

Legenda Icoanei Făcătoare de Minuni Sf. Ana

Se crede că icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana a fost pictată de doi călugări din părţile Ierusalimului, între anii 1150-1250. În această sfântă icoană este înfățișată Sfânta Ana, care o ține în brațe, pe Sfânta Fecioară Maria, copilă fiind. Pe spatele acestei icoane, se află o altă icoană care îl înfățișează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Atât fața icoanei, unde este reprezentată Sfânta Ana și Maica Domnului copilă, cât și spatele acesteia, sunt ferecate în argint.

Miracole al Icoanei Făcătoare de Minuni Sfânta Ana

De-a lungul timpurilor, despre icoana ce a fost pictată pe la 1200, la Ierusalim, s-a spus că avea „puterea“ de a face minuni. În 1538, Petru Rareş, fiind în drum spre cetatea Ciceului, urmărit de boierii trădători şi turcii sultanului Suleyman Magnificul, poposeşte la Mănăstirea Bistriţa în seara de 17 septembrie, cerând îndurare şi ocrotire în fața icoanei. El a făcut o promisiune „de mă voi întoarce iarăşi la scaunul meu cu bine şi biruitor, atunci din temelii voi înnoi Sfânta Mănăstire a Adormirii Maicii Domnului“. În noaptea de 18 septembrie, mănăstirea era încercuită, dar legendele spun că domnul s-a strecurat printre turci, îmbrăcat fiind în haine ţărăneşti, „ocrotit şi acoperit de Maica Domnului“. Domnitorul Petru Rareş a ajuns din nou domn al Moldovei în 1541 şi a împlinit promisiunea dată Sfintei Ana. În decembrie 1849, după vindecarea miraculoasă a egumenului Mănăstirii Pângărați, arhimandritul Varvara, drept recunoștință, acesta a comandat un iconostas de lemn sculptat şi aurit și a îmbrăcat icoana în argint, așa acum este înfățișată și în prezent.

Icoana Sfintei Ana, aducătoare de ploaie

Icoana Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistrița este recunoscută drept ”cea mai vestită icoană procesională din țară în vremuri de secetă și întristare”. Această icoană sacră era purtată cu solemnitate prin orașe și sate, traversând ogoare și țarini uscate de secetă, însoțită de rugăciunile preoților și ale credincioșilor. Procesiunea cu icoana Sfintei Ana urma etapele străvechi, conform tradiției descrise în detaliu de Arhim. Ioanichie Bălan. În primul rând, parohia din zona afectată de secetă anunța mănăstirea Bistrița. La data stabilită pentru aducerea icoanei, sătenii se adunau în haine de sărbătoare, purtând cu ei flori, ștergare, colaci, busuioc, căruțe acoperite cu scoarțe țărănești și pline cu daruri pentru mănăstire (lumânări de ceară, pânză de fuior, așternuturi de casă, untdelemn și prescuri, grâu pentru colivă și vin). După o rugăciune pentru ploaie, convoiul pornea spre mănăstirea Bistrița, constituit din cel puțin 1.000 de persoane, mergând în tăcere și fiind întâmpinat de alți credincioși de-a lungul drumului. La aproximativ 4-5 km înainte de a ajunge la Mănăstirea Bistrița, din convoi se desprindeau 9 tineri călare pe cai albi, care mergeau înainte pentru a anunța starețului venirea credincioșilor. Aceștia purtau o cruce și steagul tricolor, fiind îmbrăcați și împodobiți cu straie populare deosebite. Pe parcursul călătoriei, icoana era întâmpinată cu bucurie de către localnici, iar în satul în care se oprea, se desfășurau slujbe religioase (Vecernie, Sfânta Liturghie, Sfântul Maslu), însoțite de rugăciuni fierbinți pentru ploaie. Rugăciunile au fost ascultate de nenumărate ori, iar icoana nu părăsea localitatea decât după ce aducea cu sine darul ploii binefăcătoare. La încheierea slujbelor, icoana Sfintei Ana era purtată prin centrul satului, apoi era așezată la o masa festivă. Sătenii se adunau în grupuri, luând parte la masa comunală și se bucurau de bucate. Apoi, icoana Sfintei Ana își continua drumul către satul următor și apoi prin toate satele din Moldova. Abia după această călătorie de binecuvântare, revenea la mănăstirea Bistrița. În unele situații, ploaia urma traseul sfintei icoane, astfel că binecuvântarea ploii se răspândea asupra satelor și câmpurilor. Alteori, ploaia cădea în timpul procesiunii, stropind toate câmpurile și pe toți cei prezenți, fără ca cineva să caute adăpost. Această manifestare a harului dumnezeiesc era considerată o binecuvântare directă și o confirmare a puterii Icoanei Sfintei Ana.