Deciziile de eliberare din funcție a fostului viceprimar Alin Ștefan Lehăduș și cea de numire a noului viceprimar Eduard Robert Minuț se află pe masa prefectului de Neamț, Adrian Niță. Acesta spune că le va analiza și că a solicitat documentația din spatele acestora Primăriei Piatra-Neamț pentru a verifica legalitatea lor.
„Nu am atacat nimic! Deocamdată, doar am solicitat primăriei documentația ce stă în spatele acestora. În funcție de acestea și de soluția pe care o va propune Serviciul Juridic din Instituția prefectului voi lua o decizie”, a declarat prefectul de Neamț.
Întrebat dacă, după această analiză, va ataca hotărârile Consiliului Local Piatra-Neamț, Adrian Niță a răspuns: „Vom vedea la momentul respectiv. Da, dacă se va impune le vom ataca. Dar, voi comunica oficial acest lucru”.
Prefectul Adrian Niță, membru PSD și posibil contracandidat a lui Andrei Carabelea la funcția de primar, poate fi bănuit apriori de un interes politic în acest caz, mai ales că PSD, imediat după cele trei ședințe de consiliu local, a anunțat, printr-un comunicat de presă excluderea din partid a Florentinei Luca Moise (cea care a propus noul vice) și a noului viceprimar Eduard Minuț.
Va fi interesant dacă vom asista la un nou episod care să ducă la un semi-blocaj în Primăria Piatra Neamț, așa cum s-a întâmplat când Alin Lehăduș și Marius Irimia au stat pe margine câteva luni, după o reclamație venită de la consilierii PSD.
Angela Croitoru
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi





