Colțul suporterului rătăcit/necăjit

Din nou necăjit. Pe faptul că într-o ţară de peste 10 milioane de oameni (câţi, nu ştim!) nu există un cotidian tipărit de sport. Având nostalgia „Sportului românesc”, a „Gazetei sporturilor”, a „Pro Sportului” sau a săptămânalului „Fotbal Plus” şi, de asemenea, a unui interesant „Fotbal Rebus”. Dar m-am bucurat de sărbătoarea zilelor de naştere a trei imenşi fotbalişti: Cristiano Ronaldo, Neymar Jr. şi Gheorghe Hagi. Un 5 februarie fabulos pentru fotbalul mondial!

Sărbătoritul nostru, Gheorghe Hagi, este considerat pe drept cuvânt cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor. Şi pentru un astfel de titlu nu a contat doar talentul. Ci şi rezultatele! Şi pentru aceasta se poate face o mică cercetare: fotbalişti români în anchetele „Balonului de Aur”. În care Hagi a fost prezent de şase (6) ori. Şi o trecere în revistă a prezenţelor româneşti în anchetele trofeului ce s-a acordat din 1956 încoace este cel puţin interesantă:

– Dumitru Tache, de la Rapid, locul 35 în 1961;

– Cornel Dinu şi Florea Dumitrache, ambii Dinamo, locul 24 în anul Mondialului mexican;

– Dudu Georgescu, de la Dinamo, cu seriile sale nesfârşite de goluri şi două „Ghete de Aur”: 1975 – locul 10, 1976 – locul 15, 1977 – locul 9;

– Marcel Răducanu, de la Steaua, locul 27 în 1980, ce prevestea o carieră de succes în Germania;

– Costică Ştefănescu, de la Universitatea Craiova, locul 23, în 1983;

– Silviu Lung, de la Universitatea Craiova, locul 22, în 1984;

– Gheorghe Hagi, de la Sportul Studenţesc, locul 29, în 1985;

– Helmuth Dukadam, de la Steaua, în 1986, locul 8, în anul câştigării Cupei Campionilor Europeni;

– Rodion Cămătaru (Dinamo), Gheorghe Hagi (Steaua), locul 27, în anul 1987, anul Supercupei Europei;

– Gheorghe Hagi (Steaua), locul 20, în anul 1988;

– Gheorghe Hagi (Steaua), locul 8, în anul 1989, cu o finală a Cupei Campionilor Europeni, dar devansat de 4 milanezi (van Basten, Gullit, Baresi, Rijkaard), Mathaus, Shilton, Stojkovijci, Lineker;

– Miodrag Belodedici (Steaua Roşie), locul 8, în 1991, dar reprezentând Iugoslavia, în anul triumfului european al vecinilor noştri; Gheorghe Hagi de la Real Madrid se situa pe locul 21;

– Gheorghe Hagi de la FC Barcelona, locul 4 în 1994, anul mondialului american, unde o semifinală cu Brazilia l-ar fi propulsat pe podium;

– Adrian Mutu, de la Chelsea, locul 22 în anul 2003.

Şi gata! Mai ales că acum pot fi aleşi fotbalişti din întreaga lume, nu doar din Europa. Asupra subiectivităţii acordării prestigiosului trofeu se poate insista. Am putea să incriminăm marketingul. Ne putem gândi că Pele poate ar fi câştigat vreo 7 baloane, Maradona sigur 2, Garincha cel puţin unul. Să fim nemulţumiţi că în anul celui mai mare succes românesc al unei echipe de club am avut doar un loc 8, după doi sovietici de la Dinamo Kiev, un danez de la Verona, dar, nota bene! şi Lineker sau Butragueno. Dar să ne bucurăm pentru Dudu Georgescu, Lung sau Cămătaru şi pentru Hagi, care, şi în aceste ierarhii, a arătat lumii ce poate un puşti dintr-un sat necăjit precum Săcelele Dobrogei să realizeze cu talent, pasiune, tenacitate şi foarte multă muncă! La mulţi ani!

Daniel DIEACONU