Colțul suporterului rătăcit/necăjit Despre fotbal şi artişti. Despre un Eminescu sportiv

Mulţi dintre cântăreţi, actori sau scriitori au cochetat cu fotbalul. Cei mai mulţi dintre ei au trebuit să facă la un moment dat o alegere şi de cele mai multe ori nu în favoarea fotbalului. Julio Iglesias, spre exemplu, a jucat în echipa de juniori a popularului club de fotbal profesionist Real Madrid. Cu calităţi deosebite. Cu toate acestea, aspiraţiile sale de a deveni un jucător de fotbal profesionist s-au încheiat atunci când a rămas parţial paralizat la vârsta de douăzeci de ani, în urma unui accident de maşină. Fotbalul a pierdut, dar muzica a câştigat din plin, fiind cântărăţul latino cu cele mai multe discuri vândute.

Să ne amintim de filmul „Totul pentru fotbal” (vizionat de peste 2,5 milioane de oameni), filmat într-un oraş de provincie (Piatra-Neamţ), în care joacă Jean Constantin, Emil Hossu şi… Rică Răducanu, cu talent nativ de actor de comedie. „O scrisoare pierdută” a fost inspirată de târguşorul de provincie Piatra-Neamţ, „Totul pentru fotbal”, tot la Piatra-Neamţ, film din 1978. Comedie de moravuri… fotbalistice. Forţăm imaginaţia (nu foarte intens!) pentru un film (comedie, documentar, reality-show?) despre fotbalul cooperatist cu filială la poale de Pietrişica. Ce ziceţi?

Naţionala artiştilor români avea pe regretatul Ioan Gyuri Pascu drept armă secretă în primii ani după 1989 şi Dan Spătaru intra simbolic pe teren pentru o confruntare cu Giani Morandi şi naţionala sa. Sau Aurelian Temişan care trebuia să apere bombele lui Eros Ramazzotti şi Luca Barbarosa. Naţionala artiştilor a devenit de două ori vicecampioană mondială. Cu siguranţă artiştii joacă mai bine fotbal decât cântă fotbaliştii!

Mihai Eminescu este perceput de către cei mai mulţi dintre români ca un melancolic, delicat şi firav. Nu este ceea ce au consemnat în memoriile lor apropiaţii săi. T.V. Ştefanelli, prieten şi mare admirator al poetului, i-a fost coleg de gimnaziu la Cernăuţi şi amintea de luptele la care participau cu calfele de meşteşugari pentru a pune stăpânire pe terenul de joc cu mingea (o „toloacă”) aflată în apropierea şcolii lor. Gimnaziştii au învăţat fotbal, după cum amintea şi George Călinescu, de la cărturarul Aron Pumnul, venit din Ardeal. Iar Eminescu şi-a copiat mentorul şi în acest domeniu, dovedind dragoste şi reale aptitudini pentru acest sport aflat la începuturile sale pe tărâm românesc. T.V. Ştefanelli amintea despre faptul că în ceea ce privea înotul, atât el, cât şi Eminescu, erau de neînvins. Poetul venea cu experienţa iazurilor şi bălţilor din Ipoteşti, iar la Cernăuţi era la îndemână Prutul. În concluzie, un Eminescu îndrăgostit de sport, care avea grijă de trupul său, deşi de multe ori acorda mai puţină atenţie hainelor sau pletelor. Un bătrân (nonagenar) intelectual de la munte recomanda băietanilor din satul său să facă trei lucruri: să muncească, astfel să dobândească un trup vârtos, să facă sport, trupul să fie sănătos şi să înveţe, căci astfel şi mintea poate funcţiona bine mult, mult timp. Să aibă oare dreptate?! (Daniel DIEACONU)