Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    duminică, august 16
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”
    • Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori
    • VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei
    • Religia pentru oameni grăbiți / Iertarea: libertatea de a nu rămâne dator trecutului
    • Tragedie: familie din Târgu-Neamț, distrusă într-un accident cu un autocamion militar
    • Noutăți pentru bobocii de clasa a IX-a
    • Ziua comunei Bozieni – sărbătoarea plină de energie a comunității!
    • Povești de acum peste un veac. Regina Maria, vizite prin Neamț și Bacău în anii Primului Război Mondial
    • Mănăstirea Paltin Petru-Vodă și-a sărbătorit hramul principal. PS Nectarie de Bogdania a săvârșit Sfânta Liturghie
    • Procesul Covid 19. Școli închise, bolnavi abandonați, economie sufocată: procesul care pune Guvernul în fața propriilor excese din perioada pandemiei
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Actual » Actualizare. Concert extraordinar în cadrul proiectului educațional „Un Stradivarius în școli”
    stoica stradivarius - Actualizare. Concert extraordinar în cadrul proiectului educațional „Un Stradivarius în școli”
    Actual martie 29, 2024

    Actualizare. Concert extraordinar în cadrul proiectului educațional „Un Stradivarius în școli”

    By MesagerulUpdated:martie 29, 2024Niciun comentariu5 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Oamenii, Muzica, Vioara

    Vibreaz-asemeni unei cădelniți orice floare

    Vioara, ca un suflet pe care-l chinui, plânge –

    Vals trist și moleșeală ce farmecă și-nfrânge!

    Frumos și grav e cerul ca bolta din altare.”

    (Charles Baudelaire – Armonie în amurg)

    În cadrul proiectului “Un Stradivarius în Școli”, inițiat de doamna Cătălina Pârvu prin Fundația Culturală Gaudium Animae, care a conceput mai multe activități sub egida programului ”Muzica Inspiră”, elevii și profesorii Colegiului Național Petru Rareș din Piatra Neamț au avut o ocazie specială de a intra în contact direct cu farmecul muzicii clasice, astăzi, 28 martie 2024. Această inițiativă extraordinară a adus în sala de festivități a școlii noastre oameni, muzică și mai ales vioara Stradivarius, instrumentul-legendă, încântând și educând generații întregi de ascultători.

    stoica stradivarius - Actualizare. Concert extraordinar în cadrul proiectului educațional „Un Stradivarius în școli” Mai întâi, OAMENII: violonistul Răzvan Stoica, recunoscut pe plan internațional pentru virtuozitate și pentru modul în care transmite emoție prin sunete, alături de sora sa, Andreea Stoica, pianistă cu care formează un duo remarcabil, au creat o atmosferă vrăjită, în care fiecare notă părea să vină din cer.  Sau să urce acolo… În aceeași lume a muzicii clasice s-au reunit profesorii și elevii, emoționați, într-o stare de comuniune și de bucurie adâncă, într-o tăcere plină, cum rar se mai întâlnește în sălile de curs.

    concert rares - Actualizare. Concert extraordinar în cadrul proiectului educațional „Un Stradivarius în școli” Mai apoi, MUZICA: publicul tânăr a descoperit frumusețea compozițiilor clasice prezentată într-o manieră nouă și accesibilă. Melodiile interpretate cu pasiune și pricepere au captivat atenția celor prezenți, demonstrând că muzica nu are vârstă și că poate vorbi într-o limbă universală sufletelor noastre. Toate au fost frumoase, atent interpretate: și Handel și Paganini și Stravinsky – dar Balada lui Ciprian Porumbescu, profundă ca o rugăciune de sunete, ne-a oprit respirația în piept…

    La urmă, VIOARA: este o onoare pentru un violonist să aibă oportunitatea de a cânta pe o vioară Stradivarius –  iar pentru Răzvan Stoica acest privilegiu confirmă  talentul său excepțional. El ne-a povestit cum a primit acest drept după ce a câștigat un prestigios concurs din Austria, în fața a 189 de contracandidați. Aceste instrumente, create de celebrul lutier italian Antonio Stradivari în secolul al XVIII-lea, sunt considerate a fi printre cele mai valoroase și mai căutate obiecte din lume. Cu toate că au fost făcute acum sute de ani, viorile Stradivarius continuă să inspire admirație și uimire prin sunetul lor inconfundabil și prin frumusețea lor exterioară. Numărul viorilor Stradivarius care mai există în lume este limitat și, în mod inevitabil, acestea devin din ce în ce mai rare și mai valoroase. Astfel, întâlnirea cu Răzvan Stoica și vioara Stradivarius ne-a adus nu doar frumusețea muzicii, ci și aprecierea și respectul pentru o tradiție și o moștenire muzicală europeană unice.

    Astăzi, prin puterea artei, oamenii Rareșului au fost aduși împreună într-un moment de armonie și de pace, confirmând încă o dată că muzica este un dar al vieții care poate lega inimi și suflete într-o conexiune profundă de emoții împărărșite.

    Prof. dr. Monica Costea

    Știre inițială. Joi, 28 martie, în sala de spectacole a Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, va avea loc un concert extraordinar susținut de violonistul Răzvan Stoica, acompaniat de pianista Andreea Stoica. Concertul face parte din activitățile cuprinse în proiectul educațional național „Un Stradivarius în școli”, parte a programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

    Răzvan Stoica este unul dintre cei mai apreciați violoniști ai scenelor internaționale contemporane, câștigătorul titlului „Cel mai bun violonist din Europa sub 28 de ani” al anului 2013 și cântă pe o vioară Stradivarius din 1729.WhatsApp Image 2024 03 26 at 09.51.09 - Actualizare. Concert extraordinar în cadrul proiectului educațional „Un Stradivarius în școli”

    „Un demers de a apropia muzica clasică de un public curios și lipsit de preconcepții „Un Stradivarius în școli” este conceput ca un efort susținut, ce își propune să formeze noi generații de iubitori ai muzicii clasice. Ceea ce numim astăzi „muzică clasică” este un gen care a rezistat mai bine de 500 de ani și care poate fi apreciat de un public mult mai larg, în ciuda falsei percepții că ar fi intimidant și greu de înțeles, o perspectivă eronată care apare tocmai dintr-o lipsă de acces și de familiaritate. Inițiatorii acestui proiect cred în lipsa de prejudecăți a tinerilor, în curiozitatea și în spiritul lor critic înnăscut, care caută mereu să se dezvolte prin dialog și prin expunere la nou. Muzica clasică este la fel de vibrantă și de plină de viață acum ca atunci când a fost scrisă. Iar zecile de povești, chiar mituri, despre capodoperele și geniile care au creat-o, de la Paganini la Beethoven, de la Mahler la Enescu sau Porumbescu, pot apropia tinerii de muzică, deschizând noi perspective asupra unor oameni ca ei, care au trăit în urmă cu câteva sute de ani”, precizează organizatorii.WhatsApp Image 2024 03 26 at 09.50.55 - Actualizare. Concert extraordinar în cadrul proiectului educațional „Un Stradivarius în școli”

    În luna martie sunt programate concerte în școlile din Iași (26 martie), Piatra Neamț (28 martie) și 29 martie (Câmpulung Moldovenesc) iar concertul de pe 1 aprilie, din Suceava, va fi urmat până la final de lună și de o serie în București, Deva și Hunedoara. Până la finele acestui an, vor fi 27 de concerte la nivel național, care vor aduce muzica clasică în fața unui public tânăr de peste 5.000 de persoane, iar „Un Stradivarius în școli” va continua și în anii următori. În luna mai proiectul va fi lansat și în universități.

    Concertul poate fi adus și în alte școli, la propunerea profesorilor prin transmiterea unei cereri la [email protected].

    Programul este susținut de Grup ETA.

    Angela Croitoru

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Jandarmii băcăuani în mijlocul copiilor: lecții de siguranță și bucurie la școlile de vară din Prăjești și Corbasca ZCH FOTO. Un motociclist a decedat, fiind strivit de o autocisternă. Accidentul s-a petrecut pe E 581, în Vaslui NewsEdge Palatul Sebestyen și Librăria Universității din Cluj sunt în centrul unei controverse. Comunicarea lipsă, principalul vinovat al scandalului termopanelor BusinessEdge Turismul a generat un deficit de 4,6 miliarde euro. Românii cheltuie în vacanțe aproape de două ori mai mulți bani decât reușește industria locală să atragă
    Grup ETA pianista Andreea Stoica proiectul educațional „Un Stradivarius în școli” sala de spectacole a Colegiului Național “Petru Rareș” din Piatra Neamț violonistul Răzvan Stoica
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleAlianța Dreapta Unită își anunță candidații la Primăria Piatra Neamț și președinția CJ Neamț
    Next Article Piatra Curată, ediția a XI-a
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    Tânără medic rezident neurolog în halat verde cu stetoscop pe umeri.

    Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”

    august 16, 2026
    WhatsApp Image 2026 08 16 at 08.27.07 - Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori

    Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori

    august 16, 2026
    WhatsApp Image 2026 08 15 at 20.12.26 - VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei

    VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei

    august 15, 2026
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.