Muzeul de Artă Piatra Neamţ găzduieşte expoziţia dedicată maestrului Eugen Crăciun, intitulată generic „În memoriam/parcurs vizual retrospectiv”. Manifestarea are loc pe tot parcursul lunii, iar deschiderea este programat pe 5 martie, cu începere de la ora 17:00. La peste 100 de ani de la naştere şi la 23 de ani de la trecerea sa în neființă, evenimentul îl readuce în memoria publicului pe cel care a fost un mare artist, creator de forme vizuale.
Pe simezele Muzeului de Artă Piatra Neamț vor fi prezentate peste 40 de lucrări din toate perioadele sale de creaţie, însumând lucrări din colecția familiei artistului dar şi lucrări din colecţia patrimoniul muzeal nemţean, ce reflectă evolutiv toate perioadele sale de creație, cu tendințe care îl încadrau pe artist în realismul magic și neoexpresionism.
Născut la Piatra Neamţ, Eugen Crăciun a trecut printr-o aleasă educaţie, primită în academiile de artă de la Iaşi şi Bucureşti, la clasa maestrului Corneliu Baba şi Alexandru Ciucurencu. Treptat, la București, se îndreaptă spre un drum propriu, asimilând și experimentând influențele artei româneşti de după 1960, preluând însă, şi ducând mai departe, prin abordări absolut personale, curente moderniste europene sau integrându-se original postmodernismului prin ultima sa perioadă de creaţie.
În cadrul vernisajului va vorbi scriitorul și criticul de artă Lucian Strochi, și vor fi prezentate, de către pictorul Daniel Crăciun (fiul artistului), catalogul dedicat expoziţiei, cu lucrări încă nereproduse până acum, dar şi cele două albume ale monografiei artistice integrale a lui Eugen Crăciun apărute între 2005 şi 2011. Expoziţia organizată sub egida Compexului Muzeal Național Neamț, şi iniţiată de fiul artistului (pictorul Daniel Crăciun) – este un arc peste timp amintind de cea organizată de artist la Muzeul de Artă Piatra Neamț, în timpul vieţii sale, în anii 1980.
(G.S.)
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”




