Pietreanca Maria Pantazi poate fi un exemplu pentru generațiile viitoare fiind una din puținele femei veteran de război din județul Neamț. A nu se înțelege greșit, nu a fost urmaș de veteran de război, ea însăși participând activ la cea de-a doua conflagrație mondială. A considerat că nu poate privi fără să intervină, și cum în acele vremuri era nevoie de ajutor de oriunde, la 22 de ani s-a oferit să îngrijească răniții de pe front. Nu a dus o viață ușoară, pentru că după acea perioadă cumplită a trecut prin refugiu, s-a întors în țară și a petrecut decenii de comunism, dar și ani buni de democrație, așa cum am înțeles-o noi după Revoluția din 1989. S-a născut pe 8 septembrie 1921, în localitatea Mănăstirea Cașin din județul Bacău, și a plecat la cer recent, pe 7 martie 2024. La finele săptămânii trecute a fost înmormântată la Cimitirul „Eternitatea” din Piatra Neamț, cu onoruri militare.

„Mama mea a fost ultima femeie veteran de război din Neamț și s-a stins din viață la 102 ani. A fost un exemplu nu doar pentru mine și generația mea, dar ar trebui să inspire și generația de azi și cele care vin. A fost un om corect, un om drept, care nu s-a temut ca întotdeauna să spună adevărul. Pe această cale vreau să mulțumesc celor care i-au fost aproape, dr. Cornel Ciudin, secția Îngrijiri paliative din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, președintelui filialei Neamț a Asociației Veteranilor de Război, domnul locotenent-colonel în rezervă Gheorghe Filimon, precum și celor de la Direcția de Asistență Socială din Primăria Piatra Neamț care i-au fost ca o familie în ultima perioadă a vieții”, a spus Antoaneta Istrate, fiica Mariei Pantazi.

Orfană de mamă de la 2 ani

Maria Pantazi și-a pierdut mama pe când era doar un copil și avea 2 ani. Atunci tatăl ei s-a recăsătorit și a venit de la Bacău la Piatra Neamț. Aici a copilărit, și-a trăit adolescența, apoi s-a căsătorit și a rămas în Piatra Neamț până la finalul vieții. Într-un interviu publicat în volumul „Veterani de război din județul Neamț. Îndemn pentru generațiile viitoare”, sub semnătura lui Manuel Dan, Maria Pantazi a povestit cum a fost perioada războiului pentru ea.

„În perioada celui de-al doilea războiului mondial am fost infirmieră voluntară la spitalul mare din Piatra Neamț. Eram detașată la secția răniți grav, plăgi infectate, ceva de care îmi aduc aminte cu groază. Eu țineam tăvița cu pense, feșe de pansat. Miroseau hainele a puroi și nu am mai putut mânca. Apoi am fost repartizată la Spitalul de campanie nr. 3 București, la bucătărie, la cerere, pentru că nu mai suportam să văd atâta durere și suferință”, povestea Maria Pantazi în volumul amintit.

„A considerat gestul ei ca fiind o normalitate”

Cum și tatăl ei a fost veteran de război, dar în prima conflagrație mondială, acesta a fost unul din motivele pentru care a ales să-și dedice toată puterea pentru salvarea răniților. Așa că nu a stat prea mult la bucătărie și a trecut din nou la îngrijirea răniților, asistând inclusiv la operații pe creier, iar ororile războiului au maturizat-o cu mult înainte de vreme.

„În 1913 mama l-a cunoscut pe Regele Mihai, care venise în Piatra Neamț și a participat la un foc de tabără. Mi-a povestit despre rege, dar despre război nu am reușit să scot prea multe de la ea. Nu-i plăcea să vorbească despre asta, cel mai probabil a fost o perioadă groaznică pentru ea, având în vedere că era foarte tânără atunci când a trecut prin această experiență. Cu siguranță nu i-a fost ușor cu tot ce a văzut prin spital. Nu se mândrea cu asta, a spus că a fost un gest firesc să ajute cu ce putea și că nu ar fi fost normal ca băieții, tinerii, bărbații în general, să meargă pe front, iar cei care au rămas acasă să privească de pe margini. A considerat gestul ei ca fiind o normalitate”, a spus Antoaneta Istrate, fiica Mariei Pantazi.

A urmat perioada refugiului

Viața nu a cruțat-o pe Maria Pantazi și la scurt timp a urmat perioada refugiului. Cu familia ei a plecat către Germania, având în vedere că mama vitregă era nemțoaică.

„Mama a povestit mai mult de perioada refugiului. Chiar dacă era greu, cel puțin era cruțată de a fi în imediata apropiere a celor răniți foarte grav, a muribunzilor. După 1944, când au venit rușii erau tot felul de zvonuri despre comportamentul lor, așa că au decis să plece în Germania. Zis și făcut și au plecat la drum. A fost o perioadă grea pentru că ajunse acolo au stat în lagăr până ce au reușit să dovedească că mama era de naționalitate germană. Apoi au mers la rudele bunicii mele materne și au stat acolo până la încheierea războiului. Cred că a fost la fratele mamei ei. Cam la un an distanță au reușit să se întoarcă acasă, la tot ce lăsaseră în urmă. Cred că bunii i-a fost mai greu, dar mama a avut avantajul tinereții. Chiar și așa a fost o perioadă cumplită”, a rememorat Antoaneta Istrate. Revenită la Piatra Neamț, Maria Pantazi a fost casnică, s-a ocupat de gospodărie și de creșterea fiicei ei.

La 100 de ani s-a vaccinat anti-Covid cu doza booster

Perioada grea a crizei sanitare și lipsa informațiilor de la acel moment a făcut ca multe persoane să fie reticente în administrarea vaccinului pentru imunizare. Cu toate acestea, Maria Pantazi a fost un exemplu pentru generațiile mai tinere. Așa se face că la 100 de ani s-a vaccinat cu cea de-a treia doză de ser anti-Covid. Nu a avut nici un moment de panică și din cauza vârstei înaintate a solicitat administrarea serului la domiciliu, iar pe 23 noiembrie 2021 a primit doza booster.

„Am împlinit de curând 100 de ani. De-a lungul vieții am fost o persoană bolnăvicioasă, am avut meningită pe vremea când antibioticele erau rare, am avut hepatită, am suferit cu rinichii și de peste 20 ani am o bronșită cronică obstructive, BPOC. Dar ceea ce m-a ținut în viață a fost încrederea în medici și medicamente. La vârsta noastră sunt foarte importante și necesare. M-am vaccinat pentru că vreau să mă păzesc singură de boală. Nu prea știu ce fac alții, nu pot controla ce vor sau nu, ce fac sau nu. Așa că fiecare își are grija lui”, spunea la acel moment Maria Pantazi într-un interviu în ”Mesagerul de Neamț”.

„Secretul” centenarului

Chiar dacă a fost o fire bolnăvicioasă, traiul cumpătat, dar mai ales încrederea în medici ale căror sfaturi le-a ascultat și le-a urmat cu sfințenie, au făcut-o să depășească 100 de ani.

„Mama era foarte organizată și longevivă în toate cele. Tata a murit de mulți ani, dar au avut o căsnicie frumoasă, de 51 de ani. A fost tot timpul lângă mine și m-a sprijinit necondiționat. A fost modestă, dar era un personaj, un om cu totul deosebit care nu se încadra în tipare și vorbea deschis despre ce avea de spus. A trăit experiențe de neimaginat, dar o pot descrie ca un om cu o încredere deplină în medici și niciodată nu s-a abătut de la vreun tratament. A fost toată viața bolnavă, dar s-a tratat. Toată lumea o întreba și pe ea și pe mine care este secretul pentru a ajunge la vârsta de 100 de ani. Nu a fost nici un secret. Cumpătare și atât. A fost un om bun, cinstit, un om care a ajutat pe oricine a avut nevoie. Acum câțiva ani și-a rupt un picior și a stat la pat, dar s-a refăcut și a reluat ritmul vieții cotidiene. În urmă cu aproximativ două săptămâni a avut un accident vascular cerebral, iar de acolo nu a mai fost întoarcere. Cel mai important este că nu a zăcut, nu s-a chinuit, și a fost cu mintea la ea până aproape în ultima clipă. Cei de la Direcția de Asistență Socială au ajutat-o și au fost alături de ea în ultimii ani. Vreo 6 ani venea la ea, zilnic, o întreagă echipă, cu asistent medical, cu kinetoterapuet, cu psiholog, și erau parte din familie”, a mai adăugat Antoaneta Istrate.

Gabi SOFRONIA