COMES SA își consolidează poziția de societate reprezentativă în domeniul său de activitate printr-o realizare în premieră pentru industria românească. Este vorba despre 2 noi reactoare de hidrogenare de mari dimensiuni –
Reactoarele, care au fiecare 200 de tone, sunt parte a unui proiect petrochimic din România, inclus în strategia națională de securitate energetică și de mediu, fiind produse pentru prima dată în țară, de către grupul COMES.
Investiția totală pentru construcția acestora se ridică la peste 4 milioane de EURO.
Cele 2 reactoare, din instalația HDV a unei rafinării importante, au fost inițial construite prin adaptarea unor reactoare existente într-un combinat chimic, care urmau să fie casate.
Inovaţia a constat în transformarea unei coloane utilizate în industria de amoniac la industria de prelucrare a petrolului. Modificările au condus la funcţionarea coloanei de sinteză a amoniacului ca reactor de hidrofinare distilat de vid, proces ce a necesitat parametri diferiţi de funcţionare, la o temperatură aproape dublă (de la 200 grade la 380 grade).
Aceste reactoare adaptate au funcționat în rafinărie timp de 11 ani, în instalaţia de hidrofinare motorină la standard Euro5, urmând a fi înlocuite acum pentru o durată de viață de 20 de ani.
COMES S.A. a fabricat în premieră cele 2 noi reactoare şi implicit le-a modernizat în scopul eficientizării procesului de producţie (creştere cu 24% a cantităţii de motorină produsă) şi îmbunătăţirea calităţii carburantului.
Proiectul pentru cele 2 REACTOARE a fost dezvoltat în etape – proiectare mecanică – procurarea materiei prime – debitare, prelucrări mecanice ale sub-ansamblelor- sudură- tratament termic de detensionare – probă de presiune – protecție anticorozivă – ambalare.
Este vorba de:
- carbon aliat grad F22 placat cu otelinox SS347
- grosimi virole de 80 mm
- masă brută de peste 200 TONE/REACTOR
- lungime aprox. 35 ml
- diametru exterior aprox. 3 ml
- componente interioare complexe pentru stocarea hidrogenului” se arată în comunicatul oficial al societății.
Cele 2 REACTOARE noi au fost fabricate în 5 luni și urmează a fi puse în funcțiune imediat după sosire în rafinărie, unde vor opera asincron.
Pentru realizarea acestor instalații a fost nevoie de un colectiv de profesioniști, de un partener care să aibă încredere în COMES SA, de o capacitate organizatorică greu de cuantificat, pornind de la momentul negocierilor, până la asigurarea transportului.

Mesagerul Bacău Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan! A acceptat nominalizarea printr-un mesaj publicat pe Facebook
ZCH Rar se poate vedea așa ceva! Cu bicicleta în masivul ce străjuie Neamțul, pe scările ce duc la Vârful Toaca
NewsEdge Analiză. Desemnarea lui Mureșan, șah la Bolojan? Ce urmărește Nicușor Dan prin mișcarea politică făcută joi
BusinessEdge Ce companii pot avea de câștigat din consolidarea relației dintre Canada și UE. Marile contracte încep deja să ajungă la grupuri europene









