Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț anunță că va încheia contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu 49 de unități administrativ-teritoriale din cele 58 eligibile. Cele 49 de localități care și-au exprimat intenția de a accesa fondurile puse la dispoziție de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară au solicitat în total, 7097712 de lei. Lucrările de cadastru general sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară.
„Primarii interesați să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pe sectoare cadastrale pot încheia contracte de finanțare cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț începând din data de 12.03.2024. Pentru a beneficia de fondurile alocate de ANCPI, UAT-urile care vor semna contracte de finanțare cu OCPI NEAMȚ trebuie să găsească prestatori în termen de 60 zile de la data semnării contractului de finanțare”, anunță OCPI Neamț.
De menționat este faptul că, în cadrul celei de-a zecea etape de finanțare, fiecare unitate administrativ teritorială eligibilă poate primi până la 160.000 de lei pentru înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Deschiderea cărților funciare este gratuită pentru cetățeni, fondurile necesare fiind asigurate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin OCPI NEAMȚ.
Din cele 83 de unități administrativ teritoriale din județul Neamț doar două comune, Dobreni și Tarcău, sunt cadastrate integral. În alte 60 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară, atât la nivel de comună, cât și sectoare cadastrale. Programul are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor – terenuri, clădiri – din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetul local al primăriilor.
(G.S.)
Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
- Terapie prin râs la Teatrul „Bacovia”: Cel mai viralizat caricaturist din România, Costel Pătrășcan, aduce „Râsul în grup” la Bacău
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu
- Alocațiile pentru copii și indemnizațiile pentru creșterea copilului se achită în avans luna aceasta
- Vaslui. Tânăr arestat pentru trafic de minori
- Video-foto. Bacău. Fetiță de 12 ani, fugită de la școală, recuperată de polițiști





