Primarul Municipiului Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, a făcut o serie de declarații în contextul problemelor cu furnizarea apei în Piatra-Neamț anunțate de Compania Județeană Apa Serv:
„Zeci de mii de pietreni nu au astăzi apă din cauza incompetenței, indolenței și nepăsării Apa Serv și a Consiliului Județean Neamț.
De 3 ani, cer Apa Serv un plan de investiții pe termen lung pentru reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din oraș. Nici până azi nu au prezentat un astfel de plan, o obligație care le revine fiind unic operator de apă și canal în municipiul Piatra-Neamț. Au pierdut toate oportunitățile de finanțare care veneau în sprijinul lor: peste 300 de milioane de euro din fonduri europene pentru trei proiecte vitale județului s-au dus pe apa sâmbetei.
Am solicitat de-a lungul timpului Consiliului Județean Neamț să reabiliteze rețelele de apă și canalizare de pe raza municipiului, ei fiind proprietarii rețelelor. Nu au existat și nu există astfel de proiecte. Nici măcar la nivel de intenție.
Pentru că apa este vitală, ne-am asumat investiții. Am realizat noua magistrală de apă pe o lungime de 4,2 km. Și am cerut Consiliului Județean acordul pentru o nouă investiție: modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Piatra-Neamț. Nici până astăzi nu am primit acest acord.”
Intervenția din cadrul ședinței de Consiliu Local poate fi urmărită aici.
Primăria Piatra Neamț
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro




