Începutul Postului Mare este marcat de o atmosferă de solemnitate și dedicare spirituală, în care credincioșii se străduiesc să crească în credință și să se apropie mai mult de Dumnezeu în pregătirea pentru sărbătoarea Învierii. Înțelepciunea populară a „îmbrăcat” aceste zile „grele” cu semnificații mai ușor de digerat de către credincioși. Joia Albă, Vinerea ouălor, Sâmbăta albă, Spolocania sunt câteva exemple de interpretare populară a sacrului.

Obiceiuri în ultimele zile dinaintea începerii Postului Mare

În Joia din Săptămâna Albă exista obiceiul ca femeile să spele cămășile, având credința că în acest fel se vor păstra albe peste an. Această Joi se serba mai ales de bărbații și femeile văduve de altădată ca să se căsătorească mai repede. Vinerile Scumpe sau Vinerea Ouălor era prima Vineri dintr-un ciclu numeros de zile supuse anumitor restricții. Vinerile Scumpe sunt 12 pe an, înaintea fiecărui praznic mare, câte una. Se spunea că cine nu ține aceste vineri, care încep din Săptămâna Brânzei, nu va avea spor la nimic și tot anul va fi bolnav. Vinerile Scumpe trebuie ținute cu post și cu rugăciune, mâncând numai seara. Se țineau pentru binele casei și pentru curățirea sufletului de păcate înaintea lui Dumnezeu, scria etnologul Th. Speranția. Prin multe sate, Vinerile Scumpe erau ținute numai de tineret, pentru a avea noroc la formarea căsniciei.

Obiceiuri de Sâmbăta plăcintelor

Ultima sâmbătă în care se mai putea mânca de dulce era cunoscută sub numele de Sâmbăta Albă sau Întâia sâmbătă a lui Lazăr. În această zi de sâmbătă, gospodinele au pregătită pomana pentru sfințit: plăcinte cu brânză și ouă. După ce erau sfințite, erau împărțite ca ofrandă pentru sufletele celor adormiți, erau împărțite vecinilor ca cei ce au dat să aibă ce mânca în ceea lume. Prin unele sate, plăcintele erau considerate „pomana lui Lazăr”. În popor se spunea acesta „a murit de dorul plăcintelor” și l-au plâns surorile lui șase săptămâni, iar după ce a înviat, a zis: „Cine a murit, mort să fie!“ (Th Speranția). Un alt obicei era ca fetele să aducă câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și îl dădeau de pomană, ca să aibă izvor în cealaltă lume.

Duminica Lăsatului Sec de brânză

În această Duminică, de Lăsatul Secului pentru Postul cel Mare, creștinii de acum și de altădată sărbătoreau, chefuiau cu masa plină de bucate de frupt, ultima zi în care le mai puteau gusta. Se sărbătorea zgomotos, cu muzică, veselie, chefuire excesivă în care erau permise cele mai mari libertăți, ce mergeau adesea până la pierderea măsurii. La apogeul sărbătorii se impunea ceremonialul iertăciunii, al purificării spirituale a comunității, urmat de purificarea fizică, ce va avea loc a doua zi. La final, participanții își urau „un post ușor”. După ce au mâncat și s-au veselit și s-au petrecut de ajuns, toți cei din casă obișnuiau să mănânce un ou fiert sau copt, pentru a li se părea Postul scurt, mic și ușor ca ou, pentru a fi tari, sănătoși ca oul în tot decursul Postului, și „cum mănâncă oul de iute, așa să treacă Postul de iute”.

Tradiții în prima săptămână de Post

Lunea Curată este prima zi a Postului Paștelui. În unele sate este cunoscută ca Lunea Păstorilor, Spolocania, Postul Negru sau Lunea Ciorilor. Întâia luni a Postului Mare se dovedește a fi un moment deosebit de important în viața țăranului de altădată, indiferent de ocupația pe care acesta o avea. Pe lângă curățarea vaselor de gătit era nevoie și de o curățenie a organismului, care se făcea prin intermediul unor alimente simple-borșul de legume. În această zi avea loc o petrecere rituală de la cârciumă, la care participau și femeile.

Spolocaniile

Sunt sărbătorite a doua zi de fiecare Lăsat de Sec al fiecărui post. În general, de Spolocanii se bea toată ziua la cârciumă, atât bărbații, cât și femeile, spre a-și spăla dinții de cărnurile rămase printre dinți. Spolocaniile erau considerate niște fete care merg înaintea Maicii Domnului și cer iertare pentru păcatele oamenilor făcute în timpul Câșlegilor. Prin alte zone, Spolocaniile erau descrise niște babe răutăcioase, care te îndeamnă numai la rele, chiar și în posturi, dacă nu le bagi în seamă când e ziua lor, scria Th. Speranția. Alții considerau că Spolocaniile erau niște sfinte lăsate de Dumnezeu anume pentru petreceri.

Cum se respecta Miercurea Strâmbă pentru a fi protejat de rele

Miercurea din prima săptămână de post era cunoscută ca Miercurea Strâmbă. În această zi erau interzise toate muncile, crezându-se că ea poate mutila totul în natură. Țăranii descriau Miercurea Strâmbă ca pe o bătrână care „îi strâmbă” pe cei ce lucrează în ziua ei. Spuneau bătrânii că s-au obișnuit să țină și Miercurea Strâmbă pentru binele sufletului. Sunt 24 de vămi prin care trebuie să treacă sufletul când se va duce în rai. Se credea că cine a respectat această zi, Sf. Miercuri îl va ajuta și va trece cu ușurință prin Vămi. Oamenii credeau că Miercurea Strâmbă se ținea pentru că atunci zboară sufletele morților la cer.

Tradiții pierdute de Alexie, omul lui Dumnezeu

Alexie, cunoscut ca patron al viețuitoarelor care au hibernat în subteran, mai ales reptilele, este sărbătorit pe 17 martie. Se spune că el încălzește și deschide Pământul pentru a elibera viețuitoarele care au iernat. Legenda sa povestește că a fost chemat de Dumnezeu să arunce un lădoi în mare pentru a elibera insectele, dar din curiozitate a deschis lădoiul, lăsându-le să se răspândească. Ca pedeapsă, a fost transformat în cocostârc pentru a aduna insectele pierdute până în septembrie. Tradiția pescarilor sugerează că peștii încep să se zbată în apă în această zi. Printre pescari există obiceiul să se postească în această zi pentru a avea noroc la pescuit. În această zi există și credințe legate de protecția copiilor, precum cele legate de ”ursitoare”, care vin la pătuțul copilului în primele nopți și îi prezic soarta. Unul dintre lucrurile importante din Tradiție ne învață că soarta nu este „bătută în cuie” și poate fi parțial modificată prin sacrificii.

Viața Sfântului Alexie

Cuviosul Alexie, cunoscut și ca Alexie cel Milostiv sau Alexie din Roma, este un sfânt venerat în Biserica Creștină Ortodoxă și Catolică. Multe detalii ale biografiei sale sunt incerte sau legendare. Cu toate acestea, tradiția îl prezintă pe Sfântul Alexie ca pe un om care a trăit în secolul al V-lea d.H. Potrivit legendei, Alexie era fiul unor părinți bogați din Roma, numit Eufimian și Aglaida. Cu toate că provinea dintr-o familie nobilă, Alexie a ales să ducă o viață de ascetism și sărăcie, părăsind casa părintească în ziua nunții sale și trăind ca un pelerin în diferite locuri ale lumii. Se spune că Alexie și-a petrecut mulți ani călătorind și făcând fapte bune, ajutând săracii și bolnavii pe care îi întâlnea în călătoriile sale. În cele din urmă, s-a întors la Roma, unde a fost recunoscut de părinții săi, dar a ales să trăiască în sărăcie și anonimat, fără să-și dezvăluie identitatea. După moartea Sf. Alexie, s-au petrecut mai multe miracole și au început să se afle despre faptele sale minunate din timpul vieții.

Superstiții de ziua șerpilor

Ziua de 17 martie era, în calendarul popular de altădată, asociată șarpelui. Șarpele de casă era apreciat în unele zone, pentru că se spunea că apără casa de blesteme, vrăji, de duhuri rele. Se spunea că, dacă șarpele de casă lipsea dintr-o gospodărie, respectiva casă aparține necuratului. Șarpele de casă nu era omorât, pentru că se credea că se face un păcat. Șarpelui nu i se pronunță numele de ziua lui pentru a-i putea fi câștigată bunăvoința pe timpul verii. În cazul în care rostea cineva din greșeală cuvântul șarpe acesta trebuia să spună neapărat un descântec. Femeile ascundeau furcile de tors, să nu le vadă în ziua aceea, căci peste an văd șerpi mari cât furcile, dacă nu le vor ascunde.