În perioada sărbătorilor de Paște, atât elevii cât și cadrele didactice care aparțin cultului religios catolic se pot bucura de o vacanță de trei zile.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, elevii catolici nu sunt obligați să participe la cursuri în perioada 29 martie – 2 aprilie, absențele acumulate fiindu-le motivate printr-o cerere.
Candrele didactice însă, trebuie să parcurgă un proces mai complicat, deoarece consiliul de administrație a fiecărei unități de învățământ stabilește, raportat la ponderea profesorilor, dacă orele de curs vor fi suspendate, și recuperate ulterior sau se vor găsi profesori suplinitori pentru a se asigura buna desfășurare a orelor.
„La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar să fie realizată o analiză a numărului de angajaţi care ar putea beneficia de acest drept, de zile libere, şi anume vinerea mare, prima, a doua şi a treia zi de Paşti”, a declarat ministrul Educației Ligia Deca
Denisa Popa
FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
Descoperire macabră la Alexandru cel Bun- RO-ALERT – posibilă incursiune de drone
- FOTO. Un tractor s-a răsturnat pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.
- Iași. Culoare, varietate și măiestrie la Grădina Botanică – expoziția „Flori de toamnă” și-a deschis porțile
- Iași. Flagrant cu heroină – acuzații ascunseseră drogurile în lenjeria intimă




