Sesiunea specială a examenului de bacalaureat, așa-zisul „bac al olimpicilor” va avea loc în perioada 7 mai – 4 iunie, potrivit ordinului Ministerului Educației publicat recent în Monitorul Oficial. Candidații se pot înscrie în perioada 7 – 10 mai. Această sesiune este dedicată absolvenților de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat 2024.
Actul normativ ce reglementează desfășurarea acestei sesiuni a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri, 3 aprilie, cu o lună înainte de înscrierea candidaților.
Probele vor fi susținute în perioada 21 – 29 mai. Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 31 mai, până la ora 12. Contestațiile se vor depune în aceeași zi, între orele 12 și 14.
Probele vor avea loc la centre de examen din județul Prahova, conform prevederilor actului normativ. „Comisia județeană de bacalaureat a Inspectoratului Școlar Județean Prahova nominalizează unitățile de învățământ — centru de examen și centru zonal de evaluare pentru sesiunea specială a examenului de bacalaureat — 2024.”
Calendarul sesiunii speciale de Bacalaureat 2024 detaliat:
- 7—10 mai 2024: Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen
- 21 mai 2024: Limba și literatura română — proba E)a) — proba scrisă
- 22 mai 2024: Proba obligatorie a profilului — proba E)c) — proba scrisă
- 23 mai 2024: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E)d — proba scrisă
- 24 mai 2024: Limba și literatura maternă — proba E)b) — proba scrisă
- 27 mai 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 28 mai 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 29 mai 2024: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 30 mai 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 31 mai 2024: Afișarea rezultatelor până la ora 12.00; Depunerea contestațiilor (între orele 12.00 și 14.00)
- 31 mai—3 iunie 2024: Rezolvarea contestațiilor
- 4 iunie 2024: Afișarea rezultatelor finale
Programele valabile pentru probele de bacalaureat pot fi accesate aici.
Angela Croitoru
Regal sportiv la Onești: cei mai buni luptători ai României se bat pentru titlurile naționale U23 la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”- (Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud
- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





