Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț anunță că a demarat controalele tematice specifice, pentru a verifica unitățile de alimentație publică de tipul carmangeriilor, măcelăriilor, pizzeriilor, cantinelor, restaurantelor, unităților de tip take-away, mall-uri, etc care comercializează carne și preparate din carne, ouă, lapte și brânzeturi, precum și pește din care se prepară preparatele tradiționale de Paște. La unele dintre aceste controale vor participa și reprezentanții altor autorități de control, precum primăriile, Corpul de Control al prefectului, inspectorii financiari, etc. Verificările au început pe 29 martie și vor continua până în data de 3 mai.
“Controalele urmăresc verificarea respectării condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală și nonanimală, precum şi din unităţile de vânzare cu amănuntul (…) DSVSA Neamt a stabilit un program de lucru pentru perioada 27 martie-3 mai 2024 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice și Sărbătorilor Pascale Ortodoxe), în baza căruia medicii veterinari vor efectua controale şi verificări asupra modului în care sunt respectate condiţiile sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor în obiectivele supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor”, precizează DSVSA într-un comunicat de presă.
În perioada menționată va fi asigurată permanenţa activității, inclusiv in zilele de sâmbătă și duminică, la nivelul DSVSA și a centrelor teritoriale. La sediile acestora au fost afişate programele de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor. Controalele privesc și situația epidemiologică a pestei porcine africane (PPA) la nivel național și a confirmării scrapiei în anumite județe, din cauza cărora se impune monitorizarea circulației porcinelor, ovinelor și caprinelor destinate sacrificării, întregul traseu de la ferme sau exploatații de origine către abatoare autorizate sanitar- veterinar sau centre de sacrificare autorizate temporar.
“În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate, în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală și non-animală, este asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar şi permanența acestuia, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. Pentru eficientizarea acestor acţiuni, medicii veterinari vor solicita, în baza tematicilor de control comune și ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente judeţene sau locale (Primării, Consilii Judeţene, Instituţii ale Prefectului, ANAF, ANPC, MS etc), în vederea organizării unor acţiuni comune de inspecţie şi control, în limita competenţelor stabilite prin legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorităţi”, se precizează în comunicat.
Angela Croitoru0
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești




