Cinci sunt competirorii electorali din sectorul partidelor politice care au înregistrat la Biroul Electoral Central listele de candidaţi pentru Parlamentul European (PE): Alianţa Electorală PSD – PNL, Partidul S.O.S. România, Alianţa Dreapta Unită (USR – PMP – Forţa Dreptei), Alianţa România Socialistă şi Alianţa AUR.
Aşteptată cu un cert interes, lista Alianţei AUR, depusă ieri, 8 aprilie, este deschisă de europarlamentarul Cristian Terheş, din partea Partidului Naţional Conservator Român, singurul reprezentant al acestei formaţiuni în lista cu 43 de poziţii, din care 42 au trecut în dreptul lor Partidul AUR. Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al partidului, senatorul Claudiu Târziu, urmează pe poziţia a 2-a. Pe 3 îl găsim pe profesorul şi avocatul Gheorghe Piperea, poate cel mai aşteptat candidat al sezonului pentru PE. E o mare diferenţă faţă de simulacrul de lansare de la Arenele Romane, în iulie 2023 (vezi aici), când pe o listă în care – aproape şocant – Mugur Mihăescu (Garcea & Leana de la Vacanţa Mare – n.a.) figura al doilea, Piperea era plasat pe locul 9.

Cât priveşte reprezentarea nemeţeană, publicul interesat îşi aminteşte cu câtă insistenţă deputatul Dumitrina Mitrea anunţa că va candida la aceste alegeri, cu speranţe mari pentru o poziţie bună, încurajatoare, dacă nu chiar eligibilă. De pe locul 27 nu are absolut nicio şansă.
(M. COŞOVA)
Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
NewsEdge Știrile zilei 9 octombrie. Rheinmetall cumpără Șantierul naval Mangalia. Peșchir, trimis în judecată pentru bani dați alegătorilor să voteze cu Georgescu
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





