Adrian Bourceanu, noul prefect de Neamț a condus astăzi, 22 aprilie, de la ora 10:00, prima sa ședință de Colegiu Prefectural. În primul rând, datorită faptului că sala „Ion Creangă” a Palatului Administrativ, cea în care se țin de obicei aceste ședințe, este ocupată de Biroul Electoral Județean Neamț, ședința s-a ținut în sala „Calistrat Hogaș”, a Consiliului Județean. Aici existau microfoane și sistem de sonorizare doar că nu s-a sinchisit nimeni să le și pornească.
În felul acesta, vorbitorii nu i-au deranjat prea tare pe colegii șefi de instituții publice din sală, pentru că de auzit ce spuneau se auzea doar dacă erai foarte aproape de ei. Nimeni nu s-a sinchisit să sesizeze acest aspect, atâta timp cât prefectul Adrian Bourceanu și subprefectul Iulian Jugan auzeau, probabil, vorbitorii aflându-se în prezidiu lângă ei.
De la început, prefectul Adrian Bourceanu a stabilit termenii: pentru că, urma o videoconferință importantă, timpul alocat ședinței colegiului nu poate depăși 45 de minute.
Prima care a prezentat sinteza activității a fost Nadia Harpa, directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț, care a vorbit 11 minute și de la care mare parte din informații s-au putut auzi. Pentru că directorul CAS Neamț a vorbit despre blocajele generate de funcționarea defectuoasă a sistemului informatic care produce nemulțumiri în rândul asiguraților, prefectul Adrian Bourceanu a întrebat despre acest sistem, iar răspunsul directoarei Nadia Harpa a devoalat o realitate demnă de progresele înregistrate în asigurarea serviciilor rapide/digitalizate către populație: „Sistemul informatic este gestionat de la centru și, într-adevăr, generează nemulțumiri din partea asiguraților, datorită timpilor de așteptare mai mari, dar nu în mod frecvent. Sunt anumite perioade în care se aglomerează sistemul și atunci funcționează mai defectuos. Sperăm într-o optimizare a acestui sistem, o extindere și interconectare cu baze de date ale altor instituții”.
A urmat reprezentantul Inspectoratului de Stat în Construcții care s-a încadrat în 5 minute, ceea ce să recunoaștem, la nivelul problemelor existente în Neamț poate reprezenta un record. Inspectorul șef de la Jandarmi, colonelul Radu Vasile Olariu, a prezentat activitatea instituției în aproximativ 7 minute. Din partea celor doi cam jumătate din informații au ajuns și la auditoriu.
Când a venit rândul directorului executiv al APM Neamț, Monica Isopescu, care a vorbit 8 minute, a fost un pic mai greu cu diseminarea informațiilor. Tot din motive de sunet.
Cam asta a fost istoria unei noi activități bifate cu succes la nivelul Colegiului Prefectural.
Angela Croitoru
Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
- PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită
Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare
- FOTO. Neamț. Amenzi de peste 21.000 de lei și 11 metri cubi de material lemnos confiscați





