Mamele minore sunt un fenomen real în România. Ce a cauzat asta? Printre altele, inclusiv lipsa unei decizii ferme cu privire la introducerea educației sexuale în școli. Astfel, am fi reușit să le oferim informații din surse sigure, pentru a-și cunoaște corpul și pentru a se putea proteja de sarcini nedorite sau de boli cu transmitere sexuală.
Totuși, acolo unde instituțiile statului au eșuat, din fericire, a intervenit societatea civilă. Dar nu este suficient! Le mulțumesc celor din cadrul Asociației Dream Project România, cu care după mai multe discuții și consultări am inițiat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Proiectul a trecut prin tot procesul legislativ și astăzi a fost adoptată cu 234 de voturi.
Ce prevede legea:
- ”Mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, au dreptul să decidă cu privire la copilul lor, putând să semneze documente cu caracter medical și/sau administrativ care au legătură cu îngrijirea, creșterea și dezvoltarea copilului.”
- ”În cazul mamelor minore care au împlinit vârsta de 16 ani, indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţia de stat pentru copil, atât a mamelor, cât şi a copilului/copiilor lor, precum şi orice alte drepturi legale financiare de care beneficiază copilul/copiii acestora, se acordă mamelor, la solicitarea acestora.”
Mara Calista, deputat PNL
Mesagerul Bacău Trei zile libere: week-end prelungit pentru elevi și profesori!
ZCH A băut, apoi s-a dus cu mașina direct la Postul de Poliție și a sunat să anunțe fapta
NewsEdge Artă purtabilă. Bijuterii din sticlă de Murano, printate 3D sau din materiale vintage. A început Romanian Jewelry Week 2026
BusinessEdge Volumul de apă distribuit în România a scăzut cu 14,5% în 2025. Rețeaua publică ajunge la 78,2% din populație





