Municipiul Piatra-Neamț candidează într-o competiție selectă pentru titlul „Destinația anului 2024”, o campanie desfășurată de Asociația Institutul Orașe Vizionare. Piatra-Neamț este una din cele 12 finaliste din secțiunea „Orașe care inspiră”, o categorie unde s-au calificat orașe cu notorietate mare la nivel național, care investesc în dezvoltare și promovare turistică.
Piatra-Neamț poate fi votat în cadrul site-ului www.destinatiaanului.ro, până cel mai târziu pe data de 8 mai 2024. Prezența orașului de la poalele Pietricicăi în faza finală a competiției a fost facilitată și de eforturile comune din ultimii ani ai administrației locale și mediului de afaceri din turism, concretizate în Organizaţia de Management al Destinației.
„Piatra-Neamț – Destinația Anului 2024 poate deveni realitate, pentru că suntem finaliști la ediția din acest an, la Categoria „Orașe care inspiră”. Drumul până aici a fost destul de lung, cu multe provocări, însă prezența în această competiție ne arată că suntem pe calea ce bună și ne onorează.
Competiția este organizată de patru ani de către Institutul pentru Orașe Vizionare, dar noi ne aflăm la prima participare. Pentru că am avut multe lucruri de pus la punct și încă mai avem. Înființarea Organizației de Management al Destinației Piatra-Neamț a fost unul dintre pașii cei mai importanți ai acestei călătorii, pentru că a reușit să coaguleze resursele administrației locale și ale HoReCa într-o asociere care a adus deja rezultate vizibile.
Mai departe, rezultatul competiției depinde de votul dumneavoastră! Vă invit să votați Piatra-Neamț și să dați mai departe acest mesaj!” a declarat primarul Andrei Carabelea.
Municipiul Piatra-Neamț poate fi votat aici: https://destinatiaanului.ro/destinatii/voteaza, iar pentru ca votul să fie valabil, este necesar să mai votați la încă două categorii, iar mai apoi să confirmați votul pe adresa de email. La alte categorii ale concursului pot fi susținute prin vot și alte obiective de interes turistic din Piatra-Neamț sau din județul Neamț („Casa Dimineți în Cerdac” și „Valea celor XII” la secțiunea Cazări epice – boutique, „Neamțul istoric și pitoresc” la secțiunea Tărâmuri cu tradiție și istorie, „Ținutul Zimbrului” – Regiuni eco-turistice).
Haideți să facem din Piatra-Neamț Destinația Anului! Hai la Piatra!
Primăria Piatra Neamț
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!- Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare
- VIDEO-FOTO. Operațiunea JUPITER la Botoșani. Trofeu de căprior și captură de mii de euro la suspecți de vânătoare cu lațuri și ogari periculoși
- Iași. 30 de câini au murit în foc la adăpostul în care se aflau
- Neamț. RELEU pe DN 2- 7 filtre antidrog/antialcool: 81 de sancțiuni, din care 22 pentru viteză!




