Conferinţa de presă anunţată pentru joi dimneaţă de Bogdan Gavrilescu, preşedintele PMP Neamţ, se va concentra pe lansarea oficială a candidatei pentru funcţia de primar al reşedinţei de judeţ din partea ADU (Alianţa Dreapta Unită). După cum se ştie deja, este vorba despre Alina Mihaela Tatomir, consilier local în exercitarea mandatului câştigat în 2020.

La eveniment va participa preşedintele naţional al partidului, europarlamentarul Eugen Tomac. Soseşte la prima oră în oraş, pleacă la Iaşi după conferinţa de presă şi se întoarce spre seară pentru o altă activitate a partidului.
Campania electorală este de aşteptat să lămurească şi cu ce s-a ocupat consiliera fără profesie declarată în forul deliberativ local, dacă tot evoluează sub sloganul „ADU schimbarea în Piatra-Neamț!”.

Rapoartele de activitate depuse pentru 2021 (aici) şi 2022 (aici) sunt în regim copy/paste şi se încadrează în dominanta de miştocăreala a celor depuse de colegi (pentru conformitate, toate rapoartele sunt disponibile (aici). Mesagerul de Neamţ a remarcat-o, alături de colega Florentina Luca Moise (ex-PSD, acum PNL), în iunie 2022, în articolul Toccata la batistă şi ţambal pentru „sponsorii” cailor. În „calitate” de reprezentante ale municipiului ca asociat unic, nu cuvântau de niciun fel în legătură cu catastrofa de la Perla Invest, accentul fiind pus pe ce se întâmpla în Baza Hipică. Pentru înţelegerea fondului, util este şi un alt articol, tot din iunie 2022: Țeapă și minciuni pe bani publici ca la Piatra-Neamț. În numele cailor. În deplin acord cu sloganul candidatei, e păcat să uităm…
(Viorel COSMA)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro




