Salariații din cadrul Registrului Comerțului Neamț nu renunță la acțiunile revendicative și după greva japoneză care a avut loc în perioada 18 – 22 aprilie, pe 23 aprilie a fost organizat un protest pe treptele instituției de pe bulevardul Traian din Piatra Neamț. Sindicaliștii au ales să protesteze în intervalul orar 13:30 – 14:30 pentru a nu afecta în nici un fel activitatea instituției, având în vedere faptul că programul de lucru cu publicul se încheie la ora 13:00. „Salarii decente în ONRC”, „Stop discriminării”, „Ultimii din Justiție”, „Mereu sacrificați, niciodată respectați”, sunt câteva dintre mesajele de pe pancartele protestatarilor.
Acțiunea are loc în aceeași formulă și același interval orar până pe 25 aprilie, iar pe 26 aprilie va avea loc un miting național, la București, în fața Ministerului Justiției. Sindicaliștii reclamă faptul că personalul din cadrul ONRC reprezintă singura categorie din familia ocupațională justiție cu nivel de salarizare inferior, care nu se regăsește în grupa funcțiilor și a personalului care beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25% și de sporul pentru păstrarea confidențialității de 5% aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, deși face parte din aceeași familie ocupațională, ca și ceilalți beneficiari (personal de specialitate, inspectori judiciari, personal auxiliar INEC, asistenți judiciari, specialiști MJ, specialiști probațiune). Nemulțumirile pleacă de la faptul că, spun sindicaliștii, salariile de la Registrul Comerțului sunt cele mai mici din sistemul bugetar.
Gabi SOFRONIA, foto – video Bogdan CĂLIAN

Mesagerul Bacău Video/Performanță de aur: CSM Bacău este noua campioană națională la judo pe echipe U18
ZCH Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate
NewsEdge Trump anunță un „armistițiu energetic” între Rusia și Ucraina. Zelenski spune că nu știa despre acord, dar este pregătit să îl accepte
BusinessEdge Bruxelles-ul vrea să înjumătățească importurile de mașini hibride din China. Salonul auto de la Paris va testa reziliența producătorilor europeni





