Surpriza politică la alegerile locale din comuna Bălțătești pare a fi Viorel Gafița, un tânăr om de afaceri local care a decis să candideze independent pentru Consiliul Local al comunei. pentru că, așa cum mărturisește, la funcția de primar îl susține pe Ioan Grigoraș, care va candida ca independent la această funcție.
Sunt mai multe motive pentru care Viorel Gafița intră în lupta electorală din comuna sa. Acesta este dezamăgit de ineficiența actualei administrații publice locale, de nerealizarea multor proiecte vitale pentru comună, proasta administrare și cheltuire a banului public, lipsa de transparență, lipsa unor proiecte pentru tinerii din comună și neimplicarea acestora în activități culturale, sportive și civice, atitudinea ostilă a conducerii primăriei față de cetățeni și lipsa de empatie față de contribuabili, plătitori de taxe și impozite.
Viorel Gafița a declarat: „Nu am fost niciodată implicat în politică până acum. Fiind angrenat în afaceri și ocupându-mi mult timp activitățile de la societatea mea, nu am avut timp să fac și politică. Dar sunt decis să mă implic în administrația locală a comunei în calitate de consilier local și voi candida ca independent. Nu doresc să mă afiliez niciunui partid politic. Nu am avut încredere niciodată în partidele politice și nu voi dori niciodată să fac parte din înțelegerile lor politice și nici din jocurile de culise ale unor grupuri de interese. Nu spun că nu sunt și oameni competenți și valoroși în partide. Sunt, dar mult prea puțini și nu sunt lăsați să se afirme. Din afacerea mea, și eu și familia ducem un trai mai mult decât decent, deci nu mă interesează avantajele financiare ale niciunei funcții administrative sau de consilier local. M-am decis să candidez independent la Consiliul Local, pentru că nu mai pot sta pasiv la tot ce se întâmplă în comuna noastră. Și nu vă ascund faptul că sunt la curent cu problemele din localitatea noastră. Mereu port discuții cu tineri sau alți cetățeni din Bălțătești care îmi aduc la cunoștință diverse probleme cu care se confruntă comunitatea noastră. Am prieteni plecați în străinătate și îmi doresc ca a noastră comună să le ofere oportunități de a se întoarce acasă. Sunt hotărât să pun umărul la dezvoltarea comunei noastre, să vin cu idei, cu proiecte, cu soluții, astfel încât să reușim să ajungem din urmă comune din zona noastră care s-au dezvoltat mult în toți acești ani. Locuitorii din Bălțătești sunt oameni mândri, gospodari, inteligenți și vor ști cum să voteze pe 9 iunie. Au nevoie de un primar independent politic pentru a nu face jocurile unor grupuri de interese, au nevoie și de un consilier local independent pentru a vota în cunoștință de cauză, cu bună credință și doar în interesul cetățenilor și comunei, nu după cum i se dictează de la partid”.
Viorel Gafita este căsătorit și împreună cu soția au o fetiță.
C.T.S.