O elevă de la Liceul Tehnologic ”Ion Creangă” Pipirig s-a calificat la etapa națională la trei olimpiade școlare. Această performanță extraordinară a fost atinsă de eleva Iustina Dorneanu, din clasa a VI-a A, care a reușit să se califice la etapele naționale de la: Concursul Național de Matematică ”Olimpiada Satelor din România” – profesor îndrumător Diana-Elena Cozma, Olimpiada interdisciplinară „Cultură şi spiritualitate românească” (Limba şi Literatura Română şi Religie-Gimnaziu) – profesor îndrumător Vasile Dorneanu și Olimpiada Națională de Religie – Cultul ortodox -profesor îndrumător Vasile-Marius Diaconu. Cele trei olimpiade naționale se desfășoară între 8 și 19 mai, la Focșani, Craiova și Cluj-Napoca.
„Locuiesc în Pipirig de 3 ani, de când ne-am mutat, împreună cu familia (tata este preot, mama-profesor consilier școlar și Lidia – surioara de 10 ani). Mai mult decât altele, îmi place să citesc, să pictez și să cânt, să privesc și să înțeleg cerul cu stele împreună cu tata, să discut despre natura umană împreună cu mama și să mă joc cu sora mea. Chiar dacă nu mi-a fost ușor la început, totul fiind nou pentru mine, se pare că acest mediu a reprezentat ceea ce aveam nevoie pentru a mă dezvolta. Sunt recunoscătoare pentru aceasta!”, ne-a declarat eleva Iustina Dorneanu.
Directoarea Liceului Tehnologic ”Ion Creangă”, doamna prof. Irina Dorneanu, se mândrește cu elevii de la școlile din comună și apreciază enorm performanța Iustinei: ”Iustina este o elevă deosebită, o elevă inteligentă și foarte conștiincioasă. O felicit din toată inima pentru această performanță extraordinară, pentru că a depus un efort enorm, a citit mult și a lucrat continuu, fiind susținută mereu de părinți. Ne mândrim cu Iustina, pentru că prin rezultatele ei face cinste școlii și comunității noastre”.
Unul dintre profesorii îndrumători ai Iustinei este chiar primarul comunei, Vasile Dorneanu, profesor de limba și literatura română: ”Sigur este o performanță extraordinară și întotdeauna am susținut că astăzi se poate face școală în orice localitate, fie că se află în mediul urban sau în mediul rural. Inteligența, setea de cunoaștere și autocunoaștere, pasiunea pentru lectură, munca și rigurozitatea, toate aceste calități pe care le are Iustina, au făcut posibill acest rezultat extraordinar. Am felicitat-o în clasă, o felicit și prin intermediul dumneavoastră și o voi felicita și la Ziua Comunei, pentru că, așa cum știți, în fiecare an premiez și recompensez financiar elevii cu rezultate deosebite la învățătură din comuna noastră”. (C.T.S.)
Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
- PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare




