Pedepse drastice pentru cei care se ocupă cu orori, precum sclavia, traficul de persoane sau traficul de minori! Codul Penal a fost modificat, astfel că noua lege, adoptată astăzi, exclude posibilitatea dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul infracţiunilor: sclavia; traficul de persoane şi traficul de minori.
Alături de colegii mei din Parlament lucrăm la legi prin care încercăm să descurajăm aceste fapte reprobabile și, totodată, să oferim sprijin real victimelor.
În același timp se fac pași în acest sens și la nivelul UE. A fost adoptată directiva care adaugă exploatarea maternității de substituție, a căsătoriilor forțate și a adopțiilor ilegale ca forme de exploatare reglementate de legislația UE privind combaterea traficului de persoane.
Utilizarea cu bună știință a serviciului prestat de o victimă a traficului de persoane va deveni acum o infracțiune pasibilă de sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare. Noua lege întărește totodată măsurile de prevenire, precum și sprijinul și asistența acordate victimelor.
Noile tipuri de exploatare vor fi pasibile de o pedeapsă maximă de cel puțin cinci ani de închisoare sau de cel puțin zece ani de închisoare în cazul infracțiunilor în formă agravată.
Această directivă va fi transpusă și în legislația națională și voi susține noile măsuri prin votul meu, de parlamentar.
Mai multe detalii aici.
Mara Calista, deputat PNL
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi





