Precizări importante:
– Mulțumim participanților la trafic care ne-au trimis aceste fotografii și multe filmulețe. Ca și celor care au devoalat conținutul unei sacoșe, recunoscând că au scos poza candidatului, în speranța că gestul lor va fi apreciat cu un bis!
– un articol de lege: Articolul 386
Coruperea alegătorilor
(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.
Actualizare: Mai multe imagini puteți vedea mai jos.
Știre inițială: Am primit la redacție câteva fotografii care arată că în zonele locuite de romi din Piatra Neamț ar fi fost împărțite sacoșe către locuitori. Am încercat să aflăm dacă este vorba despre vreun partid anume, nimeni nu dorește să vorbească clar, cert este că pungile sunt roșii.

Probabil că pornind de la imaginile care deja există n-ar fi foarte greu de aflat din ce mașini s-a făcut distribuția, după care să se vadă locul de unde au plecat respectivele vehicule.
În ciuda agitației create, până la ora apariției materialului, nimeni nu a făcut vreo sesizate la 112 sau direct la Poliție.
Cum partidele se spionează deja între ele, așteptăm amănunte din zona aceasta. (M.N.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni








Un comentariu
Tocmai a postat șeful DNA că presa e un partener de nădejde al instituției. Oare de ce ar trebui ca pe cei de la IPJ sau Parchet să-i mai sesizeze cineva? Nu e suficient că a semnalat presa?! Probabil ca nu… le-o fi frică să nu-i schimbe Ciolacu, cel care desconsidera moldovenii..