După calendarul popular, s-a deschis perioada unor săptămâni fatidice după Paște. Cele mai cunoscute sunt cea de-a doua şi cea de-a patra, care erau cunoscute drept „mânioase”. Se credea că în aceste săptămâni exista primejdia de a se porni răzmerițe, războaie şi vărsări de sânge, calamități naturale şi boli. A treia joi după Paște se ținea de tunete (trăsnete), grindină și vifore și se serba cu nelucrare. În acest an, a treia joi cade pe 23 mai. Se credea că, dacă se lucrează în aceste zile, nu va ploua și se anunța timp de secetă. Țăranii spuneau că cine lucrează în această zi, i se usucă țarina cu porumb ori grâu. Cine nu serba această zi e supus pagubei, scria etnologul Th. Speranția. Prin unele sate se anticipa sărbătoarea paparudelor în a treia Joi după Paște. De fapt, sărbătoarea Paparudele era serbată prin multe dintre comunități în a treia Joi după Paște.

Superstiții de Paparude

Sărbătoarea o țineau mai ales femeile, care în mare parte umblă din casă în casă cu gălețile cu apă, udă pe ai casei ca să plouă, și cu banii strânși chefuiau toată ziua. În Calendarul popular, Sărbătoarea Paparudelor avea mai multe date în care ea putea fi celebrată. Fie că era în prima marți după Paște, a treia joi după Paști (Joia Mânioasă), fie a doua joi după Rusalii. Indiferent de perioadă, Paparudele se țineau ca să plouă vara, astfel ca semănăturile să fie bogate și să nu se usuce. Paparudele erau ținute pentru a feriți oamenii de lovituri. Cine lucra în ziua lor se spunea că înnebunește și se învârtește ca Paparudele. Paparudele țineau trei zile. Se ținea de oamenii cu plugul și de femeile care lucrau în casă. Se lucra până la amiază, când, întorcându-se cu plugul de la arat, se udau boii de la plug pentru a invoca ploile. Băieți, fete și femei grele se udau cu apă unii pe alții, având credința că vor urma ploi regulate. A treia joi după Paști are puterea de a feri pe om de farmece și vrăji, scria Th. Speranția. Aceasta era cunoscută și ca Joia Mânioasă și se ținea pentru a fi feriți de boli de ochi.

Todorusele

Primul ciclu festiv estival se afirmă, conform calendarului popular, începând cu a patra săptămână de după Paşti. Acum se serba Todorusalele, urmate de Rusalii, care validau, în sfârşit, anotimpul cald. Perioada de la jumătatea timpului dintre Paște și Rusalii stătea sub semnul sărbătorii Todoruselor, după cum a cules de prin popor obiceiul etnologul A. Fochi. Potrivit rânduielilor bisericești, perioada care se întinde pe opt săptămâni (de la Învierea Domnului până la prima duminică de după Pogorârea Duhului Sfânt), păstrează rămășițe precreștine evidente. Ziua Todorusalelor (Todoruselor), este menționată în documentele etnografice culese din Banat la sfârşitul secolului al XIX-lea. Acestea descriau sărbătoarea ca fiind „semănătura Rusaliilor aruncată cu douăzeci şi patru de zile înainte de acestea ca oamenii să ştie că vin şi să se ferească de ele.” Împărțea Cincizecimea în două, fiind plasată chiar în mijlocul săptămânii, miercurea. Ziua mai poartă numele de Srodul Rusaliilor. Rusaliile erau văzute drept niște tinere capricioase care puteau provoca rele celor care nu le serbau ziua. Îl buciumă Rusaliile pe cel care lucrează spuneau bătrânii. Adică, îi provoacă dureri de cap. În ziua de Todoruse se spunea că „nici păsările nu își fac cuib, darămite să lucreze omul”. Prin Moldova, de Todoruse se serba ziua onomastică a femeilor ce purtau prenumele Ruxandra.

Ceata călușarilor

În miercurea din a patra săptămână după Paște era tradiția că se constituie ceata călușarilor. Ceata activa până la Rusalii și era aleasă pe o perioadă de la unu până la nouă ani. În ziua de Strat de Rusalii – miercurea din a patra săptămână după Paște, se adunau într-o casă treisprezece tineri. Era ales un vătaf (conducător) și mutul. Apoi se face legământul între ei sau legătura steagului: se ia o prăjină de alun, iar în vârful ei se leagă un batic și usturoi verde, câte trei fire pentru fiecare călușar. Acesta este steagul călușarilor, care era păzit foarte bine. Se credea că, dacă cineva le fura steagul, călușarii înnebunesc. Uneori steagul, precum și întreaga ceată a călușarilor, erau binecuvântați de o vrăjitoare. Steagul era ținut mereu drept, nu aplecat, căci altfel toți călușarii vor muri. Înainte de joc, stegarul îl atingea pe fiecare tânăr cu steagul de nas, ca să-i dea putere de joc. Noaptea steagul stătea înfipt în pământ, fiind păzit de unul dintre călușari. La sfârșitul călușului, la șase săptămâni după Rusalii, steagul, casca mutului, sabia și iepurele erau sfărâmate în bucăți și îngropate adânc. De Sfredelul Rusaliilor se sfredeleau urechile fetițelor, adică se dădeau găuri cu un ac înroșit în foc pentru a le pune cercei.

Obiceiuri creștine

Această zi, a înjumătățirii Cincizecimii este un praznic care durează opt zile. Adică este un praznic în interiorul altui praznic, adică al Învierii, iar tipicul a rânduit ca, în această zi, să se facă dezlegare la pește, tocmai ca o bucurie duhovnicească. În acest an, acest praznic începe pe 29 mai. În Miercurea de după Duminica Slăbănogului, în Biserica Creștin-Ortodoxă se face pomenirea Înjumătățirii Cincizecimii. Atmosfera sacră a acestei sărbători este menținută de sfintele slujbe timp de o săptămână. Aceasta sărbătoare este prăznuită întru cinstirea celor două mari praznice, al Paștilor și al Rusaliilor, ”ca pe una ce le unește și le leagă pe amândouă“. Aceasta sărbătoare prin poziția și cuprinsul slujbei ei realizează o legătură între cele trei mari sărbători ale Penticostarului. Deși are la baza un moment din activitatea publică a Mântuitorului, liturgic, praznicul e prezentat posterior Învierii, având în vedere Înălțarea care vine imediat, precum și Pogorârea Sfântului Duh. Cântările praznicului revelează iconomia mântuirii. Hristos este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care a venit în lume pentru mântuirea omului, pentru care de bunăvoie a pătimit, S-a lăsat răstignit, iar a treia zi a înviat din morți. În curând El se va înălța la cer, în de-a dreapta Tatălui, de unde Îl va trimite în lume pe Sfântul Duh. (FOTO: doxologia.ro)